ProCredit Bank a semnat un acord de finanţare de 60 milioane euro cu Fondul European de Investiţii, destinat sectorului agricol

Economica.net
21 09. 2018
procreditbank_romania_00200600_39021700

Astfel, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, ProCredit Bank va oferi fermierilor din România Fonduri Europene pentru Dezvoltarea Agriculturii (FEADR) pentru a susţine dezvoltarea sectorului agricol şi a afacerilor din sectoarele producţiei şi serviciilor care îşi desfăşoară activitatea în zona rurală.

Finanţările vizează cheltuielile fermelor mici, ale exploataţiilor agricole, întreprinderilor mici, precum şi cofinanţarea proiectelor selectate pentru granturi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Fondurile oferite prin parteneriatul cu FEI sunt rambursabile şi vor finanţa investiţiile sau capitalul de lucru al companiilor din domeniul rural. Astfel, vor fi sprijinite companiile agricole şi producătorii de fructe în procesarea şi promovarea produselor lor, precum şi în crearea şi dezvoltarea unor activităţi non-agricole. Împrumuturile sunt adresate fermierilor şi antreprenorilor din zone rurale persoane juridice, care vor beneficia de dobânzi şi comisioane cu 50% mai mici.

„Fondurile disponibile iniţial pentru împrumuturi prin parteneriatul cu FEI sunt de 16 milioane de euro şi pot fi suplimentate până la 60 de milioane de euro în următorii cinci ani, în funcţie de evoluţia acestor produse de finanţare. Susţinem IMM-urile cu perspective sănătoase de dezvoltare şi credem că reuşita antreprenorilor din domeniul agricol are un impact direct asupra dezvoltării economiei României. Oferim companiilor eligibile din acest sector o gamă modernă, uşor de accesat de servicii financiare, de la credite de investiţii şi finanţări pentru capital de lucru la servicii bancare, precum internet banking modern sau produse de economisire”, a declarat Mariana Dimitrova Petkova, director general adjunct ProCredit România.

Mandatul FEI este parte a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi este finanţat prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

În luna iunie 2018, creditele agricole reprezentau 24% din portofoliul total al ProCredit Bank, bancă germană activă în România de 16 ani. Pe lângă parteneriatul cu Fondul European de Investiţii pentru oferirea unor condiţii preferenţiale la credite producătorilor agricoli, banca mai are parteneriate cu APIA şi cu Fondul Naţional de Garantare al Creditului Rural.