Procuratura din Bulgaria va ancheta penal CEZ în legătură cu externalizarea contractelor

Economica.net
03 04. 2013
cez_81933400_64080200

Investigaţia va stabili dacă CEZ a încălcat legislaţia din Bulgaria în externalizarea unor contracte, a declarat miercuri procurorul şef, Sotir Ţaţarov.

Anunţul marchează cea mai recentă escaladare a tensiunilor din autorităţile bulgare şi compania cehă de utilităţi.

CEZ este suspectată de 21 de încălcări ale legii, inclusiv de eludarea reglementărilor referitoare la achiziţiile publice, a anunţat în februarie autoritatea de reglementare în domeniul energiei, care a început procedurile de revocare a licenţei companiei pentru operarea reţelei de distribuţie a electricităţii.

Procuratura investighează CEZ şi alt operator ceh, Energo-Pro, după ce facturile mari au dus la proteste în masă, iar guvernul condus de Boiko Borrisov a demisionat. Preşedintele Rosen Plevneliev a numit pe 12 martie un guvern interimar condus de premierul Marin Raikov, urmând ca în luna mai să aibă loc alegeri anticipate.

Problemele din Bulgaria ale CEZ au venit la numai câteva săptămâni după ce autorităţile din Albania au confiscat activele companiei şi i-au retras licenţa.

CEZ a reclamat Bulgaria la Comisia Europeană la sfârşitul lunii martie, susţinând că autoritatea de reglementare încalcă legile naţionale şi comunitare. Compania a cerut Comisiei o evaluare independentă.