Procuratura italiană a deschis o anchetă de insider trading la Banca Monte dei Paschi
Cercetările marchează o extindere a unei investigaţii referitoare la mascarea pierderilor de către cea mai veche bancă din lume, înainte de a fi nevoită să ceară un ajutor de urgenţă din partea guvernului italian.
Foşti directori ai Monte dei Paschi sunt deja cercetaţi sub acuzaţiile de obstrucţionarea autorităţilor de reglementare, manipularea pieţei şi fals în contabilitate, legate de achiziţia Banca Antonveneta, au declarat luna trecută persoane apropiate situaţiei.
Percheziţiile au avut loc la adrese din Torino, Milano şi Lecce, legate de doi actuali membri ai consiliului de administraţie al băncii, potrivit unui procuror din Siena.
Membrii consiliului de administraţie nu sunt însă cercetaţi.
Poliţia financiară a confiscat totodată active în valoare de 6 milioane de euro de la foşti directori, în cadrul investigaţiei de fraudă.
Un purtător de cuvânt al Monte dei Paschi a refuzat să comenteze.
Acţiunile Monte dei Paschi au scăzut cu 31% la bursa din Milano, după 17 ianuarie, când Bloomberg a relatat că banca a efectuat tranzacţii cu instrumente derivate împreună cu Deutsche Bank, în 2008, numite „Project Santorini”, care au mascat pierderile Monte dei Paschi, înainte ca instituţia financiară că ceară sprijinul guvernului, anul următor.
Directorul general Fabrizio Viola şi preşedintele Alessandro Profumo, numiţi în 2012 pentru redresarea băncii, au obţinut săptămâna trecută 4,1 miliarde de euro, de la statul italian, pentru consolidarea capitalului.
La începutul lunii februarie, Monte dei Paschi a anunţat un impact de 730 milioane de euro, după reanalizarea tranzacţiilor cu derivate din 2008 şi 2009.