Procurorii ciprioţi se pregătesc să-i pună sub acuzare pe cei responsabili de criza economică

Procurorii ciprioţi vor începe, în săptămânile următoare, să-i pună sub acuzare pe cei responsabili de criza economică de anul trecut, a declarat joi procurorul general, Costas Clerides, fără a preciza cine sunt persoanele vizate, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 20 feb. 2014, 20:55
Procurorii ciprioţi se pregătesc să-i pună sub acuzare pe cei responsabili de criza economică

Costas Clerides a precizat că autorităţile cipriote vor colabora cu experţi străini pentru instrumentarea cazurilor, dar a refuzat să ofere alte detalii. ‘Cazurile care sunt gata sau aproape gata, vor fi înaintate Curţii în următoarele săptămâni’, a spus Clerides.

În luna martie 2013, Ciprul a fost la un pas de colapsul economic, din cauza expunerii mari a băncilor sale faţă de Grecia dar şi a derapajului fiscal. În schimbul unui program de ajutor de 10 miliarde de euro acordat în luna martie 2013 de creditorii internaţionali, Ciprul a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi de asemenea să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă comercială cipriotă.

Atât Laiki Bank cât şi Bank of Cyprus au suferit pierderi masive de pe urma acordului european de ştergere a datoriei suverane a Greciei. Potrivit unui raport elaborat de consultanţii Băncii centrale a Ciprului, fosta echipă managerială de la Bank of Cyprus a investit milioane de euro în obligaţiuni greceşti riscante dar care ofereau randamente mari pentru a contracara erodarea bilanţului ca urmare a creşterii creditelor neperformante.

Ciprul a devenit a cincea ţară dintre cele 18 state ale zonei euro care beneficiază de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...