Procurorii germani i-au pus sub acuzare pe şefii Volkswagen în scandalul emisiilor
Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, fostul director general Martin Winterkorn şi preşedintele Hans Dieter Poetsch sunt acuzaţi că în mod intenţionat nu i-au infirmat la timp pe investitori de impactul financiar al scandalului. Din acest motiv, ei au influenţat în mod necorespunzător preţul acţiunilor companiei, a precizat Procuratura din Braunschweig.
Avocatul lui Diess susţine că directorul general nu ar fi putut anticipa turbulenţele de pe pieţele financiare şi şi-a efectuat în continuare atribuţiile.
Winterkorn a demisionat la câteva zile după izbucnirea scandalului. În 2017, el le-a declarat autorităţilor că nu a ştiut mai devreme de manipularea emisiilor.
După ce oficialii VW au recunoscut falsificarea rezultatele testelor antipoluare, acţiunile grupului german au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu până la 37%.
Dacă investitorii ar fi ştiut din timp de manipularea emisiilor, ei ar fi putut să-şi vândă mai devreme acţiunile sau nu ar fi făcut achiziţii, au argumentat reclamanţii.
Pe plan global, Volkswagen a plătit pentru implicarea în scandalul emisiilor aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 de miliarde de dolari). În mai, compania a anunţat că a pus deoparte încă un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru cheltuieli juridice.
Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.