Procurorul Constantin Sima, detaşat la Ministerul Justiţiei: Dorim să revedem legile justiţiei

Economica.net
11 01. 2017
legal_lady_justice_580x358_08115300

Într-o declaraţie pentru Agerpres, Constantin Sima, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a precizat că, pentru moment, a fost detaşat ca personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor în cadrul Ministerului Justiţiei, adăugând că nu are un proiect special, însă doreşte punerea la punct a celor două Coduri de procedură.

‘Dorim să revedem legile justiţiei şi să punem la punct cele două Coduri de procedură civilă şi de procedură penală. Acesta este obiectivul nostru, pentru că au trecut câţiva ani de la intrarea în vigoare, se împlinesc pe 1 februarie trei ani de la intrarea lor în vigoare, şi ele ridică numeroase probleme. Trebuie revăzute, trebuie aliniate toate prevederile’, a arătat Sima.

Constantin Sima urmează să îşi desfăşoare activitatea la Ministerul Justiţiei pe o perioadă de 3 ani, începând cu 11 ianuarie.