Update: Procurorul general al CPI a început o anchetă cu privire la posibile crime de război care ar fi fost comise în teritoriile palestiniene
Update: Lansarea unei anchete de către Curtea Penală Internaţională (CPI) privind presupuse crime de război în teritoriile palestiniene este o ”decizie politică” care ilustrează ”falimentul moral” al acestui tribunal, a declarat miercuri ministrul de externe israelian, Gabi Ashkenazi, în timp ce Autoritatea Palestiniană a salutat decizia CPI, relatează AFP, citată de Agerpres.
El a reacţionat la anunţul făcut cu puţin timp înainte de procuroarea generală a CPI, Fatou Bensouda, referitoare la deschiderea unei anchete privind presupuse crime de război în teritoriile palestiniene ocupate, o iniţiativă căreia Israelul i se opune ferm.
„Aceasta este o decizie politică a unui procuror la sfârşitul mandatului său (…) care transformă instanţa într-un instrument aflat în mâinile extremiştilor şi al unor organizaţii antisemite”, a denunţat într-un comunicat ministrul Ashkenazi. Mandatul procuroarei Fatou Bensouda, din Gambia, urmează să se încheie în iunie şi va fi înlocuită de britanicul Karim Khan.
„Statul Israel va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi soldaţii de persecuţii legale”, a avertizat ministrul israelian.
Fatou Bensouda a declarat anterior că există o ”bază rezonabilă” pentru a crede că au fost comise crime de către membri ai forţelor israeliene, ai autorităţilor israeliene, ai Hamas şi ai unor grupurile armate palestiniene în timpul războiului din Gaza din 2014.
”Astăzi confirm deschiderea unei anchete (…) asupra situaţiei din Palestina. Această anchetă se va concentra asupra crimelor de război aflate sub jurisdicţia Curţii, care ar fi fost comise în contextul acestei situaţii începând din 13 iunie 2014”, a declarat miercuri procuroarea Bensouda.
Autoritatea palestiniană a salutat miercuri decizia CPI de a deschide o anchetă privind presupuse crime de război comise în Cisiordania şi Fâşia Gaza, calificând-o drept ”necesară”.
„Crimele comise de liderii ocupaţiei israeliene împotriva poporului palestinian, care sunt crime continue, sistematice şi generalizate fac ancheta necesară şi urgentă”, a precizat Ministerul palestinian de Externe într-un comunicat.
De asemenea, ministerul a solicitat ”părţilor implicate să-şi respecte responsabilităţile şi să nu politizeze desfăşurarea acestei anchete independente”, angajându-se la rândul său să ofere ”orice asistenţă” necesară Curţii pentru ca aceasta să îşi poată desfăşura ancheta.
Spre deosebire de Autoritatea Palestiniană, Israelul nu este membru al CPI, cu sediul la Haga, şi s-a opus vehement oricărei anchete, notează AFP.
Știrea inițială
Procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Fatou Bensouda (foto), a declarat miercuri că a deschis o anchetă oficială cu privire la presupuse crime de război în teritoriile palestiniene ocupate, o iniţiativă căreia Israelul i s-a opus cu fermitate, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Fatou Bensouda a declarat anterior că există o ”bază rezonabilă” pentru a crede că au fost comise crime de către membri ai forţelor israeliene, ai autorităţilor israeliene, ai Hamas şi ai unor grupuri armate palestiniene în timpul războiului din Gaza, din 2014.
„Astăzi, confirm deschiderea de către Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale a unei anchete privind situaţia din Palestina”, a declarat ea într-un comunicat.
”Ancheta se va concentra pe crimele legate de competenţa Curţii care ar fi fost comise din 13 iunie 2014”, a precizat sursa citată. Spre deosebire de Palestina, Israelul nu este membru al CPI, cu sediul la Haga, şi s-a opus vehement oricărei anchete.
Însă judecătorii CPI au deschis calea pentru o anchetă privind crime de război hotărând luna trecută că instanţa are jurisdicţie asupra evenimentelor survenite în teritoriile palestiniene ocupate.
În decembrie 2019, procuroarea Fatou Bensouda a declarat că doreşte o anchetă completă după o investigaţie preliminară de cinci ani, solicitând în acelaşi timp CPI să stabilească dacă are atribuţii în teritoriile palestiniene.
Bensouda, care va fi înlocuită de procurorul britanic Karim Khan pe 16 iunie, a declarat în decembrie 2019 că ”crime de război au fost sau sunt comise în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est, şi Fâşia Gaza”, considerând responsabile forţele armate israeliene şi grupuri palestiniene armate precum Hamas.