Prodplast se mută pe platforma industrială Faur
„Intenţionăm să reîncepem producţia cu echipamente noi, cu o fabrică nouă, să producem folie şi PVC. Relocarea este în curs. Vrem să aducem echipamente noi, din străinătate”, a declarat Pogonaru pentru MEDIAFAX.
Prodplast a transmis vineri Bursei de Valori un comunicat prin care a anunþat că a semnat marţi un contract pentru cumpărarea unui echipament de transport-cântărire-dozare necesar fabricaţiei granulelor de PVC şi care urmează să fie montat pe noua locaţie din platforma industrială Faur. Noul echipament este achiziţionat de la o firmă din Italia pentru suma de 480.000 de euro.
Prodplast a anunţat la începutul lunii aprilie că întrerupe activitatea pe termen nedeterminat, de la 1 mai, pentru relocare.
Imediat după anunţarea întreruperii activităţii, Pogonaru a declarat pentru MEDIAFAX că terenul, situat în zona Pieţei Obor din Capitală, aparţine Prodplast Imobiliare, iar construcţiile vor fi demolate, urmând ca producţia să fie relocată.
În afara terenului din zona Obor, Prodplast Imobiliare mai deţine un teren în Tunari, judeţul Ilfov, de circa 3 hectare.
Acţionarii Prodplast au decis în 2008 divizarea producătorului de mase plastice în două firme, dintre care una cu activităţi imobiliare, care deţine terenurile şi clădirile din Bucureşti, evaluate 206,3 milioane lei la acel moment.
Prodplast a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri în scădere cu circa 5%, la 23 milioane lei, şi un profit de aproape 1,7 milioane lei, faţă de un câştig de 215.000 de lei în primele şase luni de anul trecut.
Pogonaru, care ocupă şi poziţia de preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), deţine concertat cu alte firme peste 51% din acţiunile Prodplast, iar SIF Oltenia are 23,63% din titluri.
Acţiunile Prodplast au închis şedinţa bursieră de joi în creştere cu 7%, la preţul de 0,995 lei. La această cotaţie, capitalizarea firmei este de aproape 17 milioane lei (3,7 milioane euro).
Platforma industrială Faur este deţinută de omul de afaceri Marius Cristescu.