Producători: Blocarea exporturilor paralele, o soluţie de moment. Dacă nu se rezolvă cauzele, criza medicamentelor se va adânci
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, joi, că, în condiţiile în care România se confruntă cu o criză în privinţa medicamentelor şi, implicit, a vaccinurilor, cere notificarea Comisiei Europene pentru blocarea exportului de vaccin şi intenţionează să solicite şi blocarea exportului intracomunitar pentru mai multe medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate, potrivit News.ro.
Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a declarat, joi, că decizia ministrului Sănătăţii de a bloca exporturile paralele este, pe moment, o soluţie bună care ar putea aduce pe piaţă mai multe medicamente.
„Este o măsură binevenită, care ajută la echilibrarea situaţiei. Dar această perioadă nu poate dura foarte mult, un trimestru, două, trei. În ultima perioadă, stocurile de medicamente au scăzut, iar multe sunt aproape de limită”, a adăugat Zaharescu, precizând că aşteaptă să vadă cum va fi rezolvată problema pe termen lung.
Şi Laurenţiu Mihai, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), consideră că suspendarea exportului pe termen limitat este doar o soluţie de moment.
„Exportul paralel apare din cauza preţurilor mici. Suspendarea exportului pe termen limitat este o soluţie, o soluţie de moment, aşa cum de altfel este reglementat şi de către Comisia Europeană. Adică suspendarea liberei circulaţii a mărfurilor (la care intră şi medicamentele) se poate face pe durată limitată”, a explicat Laurenţiu Mihai.
Potrivit acestuia, în acest interval autorităţile române trebuie să găsească soluţii pentru a rezolva criza.
„Cauzele acestei crize sunt medicamentele inovative care pleacă la export din cauza preţurilor mici, şi taxa clawback la generice. Dacă nu se va face nimic pentru eliminarea cauzelor, criza va continua şi chiar se va adânci”, a mai spus Mihai.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a primit din iunie 2016 şi până acum 453 de notificări ale deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă privind discontinuitatea temporară sau permanentă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente. Sunt zece pagini care cuprind 453 de medicamente din toate ariile terapeutice, aparţinând producătorilor internaţionali, dar şi români, care au trimis notificare.
Guvernul PSD a promis, în programul de guvernare, reducerea cu minimum 35 la sută a preţului medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul şi au fost înregistrate ca medicamente generice, precum şi un program naţional prin care, pentru fiecare boală, fiecare pacient va avea la dispoziţie un medicament gratuit pentru afecţiunea sa.
În octombrie 2016, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu propunea şi el ca peste 450 de medicamente care au ieşit de sub patent să se ieftinească în trepte, cu 35 la sută, pe durata a trei ani.
„Politica de preţ a făcut ca, în ultimul an, unele medicamente să ajungă atât de ieftine încât o parte din producători să nu le mai aducă în România şi atunci medicamentele pur şi simplu dispar din spitale, din farmacii. Vom introduce o ieftinire în trepte a medicamentelor ieşite de sub patent. Medicamentele care ies de sub patent vor fi ieftinite cu 10 la sută în primul an (2017, n.r.), cu încă 10 la sută în al doilea an (2018, n.r.) şi cu încă 15 la sută în al treilea an (2019 – n.r.), după trei ani ajungându-se la o ieftinire de 35 la sută”, spunea Voiculescu în octombrie 2016.