Producători de ţigări: Statul a câştigat mai mulţi bani în primul semestru al anului ca urmare a reducerii contrabandei

British American Tobacco, unul dintre cei mai mari producători de tutun din România, a anunţat miercuri că a plătit cu 15% mai mulţi bani la bugetul de stat în primul semestru al lui 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind pragul de 3 miliarde de lei doar din accize într-un interval de şase luni, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 19 iun. 2019, 15:49
Producători de ţigări: Statul a câştigat mai mulţi bani în primul semestru al anului ca urmare a reducerii contrabandei

Compania avertizează totodată asupra efectelor negative ale unei supra reglementări în domeniul tutunului.

„Creşterea a fost posibilă datorită reducerii consumului de produse ilegale, pentru care nu se plăteşte nicio taxă, ca urmare a intensificării operaţiunilor de control ale autorităţilor”, arată un comunicat al BAT, citând un mesaj transmis miercuri în cadrul unui eveniment desfăşurat la Parlamentul României în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, la care au fost prezenţi prim-ministrul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu ţigarete din Europa de Est. România are 2.000 de km de graniţă cu ţări non-UE, în care preţul tutunului poate fi de până la şase ori mai mic, potrivit News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Ouăle românești fac furori în Polonia. Au umplut magazinele, fermierii polonezi fac scandal
Ouăle românești fac furori în Polonia. Au umplut magazinele, fermierii polonezi fac scandal
Ouăle din România au umplut rafturile magazinelor din Polonia, în condițiile în care supermarketurile poloneze au început să refuze ouăle produse în sistem super-intensiv de la fermierii......
13 milioane de români sunt în social media, iar numărul scade. De la Facebook, TikTok până la X, ce aplicații preferă
13 milioane de români sunt în social media, iar numărul scade. De la Facebook, TikTok până la X, ce aplicații preferă
La începutul anului 2025, în România existau 13 milioane de identități active de utilizatori de social media, echivalentă ...
Europa caută febril gaze pe continent, presată de schimbările geopolitice și de comportamentul imprevizibil al SUA. Unde sunt zăcămintele care vor produce primele gaze noi
Europa caută febril gaze pe continent, presată de schimbările geopolitice și de comportamentul imprevizibil al SUA. Unde ...
Pe fondul schimbărilor intense din domeniul geopolitic, care sunt exacerbate de politicile tarifare - și nu numai - ale ...
Prim-ministrul polonez Tusk dorește putere de decizie în privința folosirii umbrelei nucleare franceze propuse de Macron
Prim-ministrul polonez Tusk dorește putere de decizie în privința folosirii umbrelei nucleare franceze propuse de Macron
Premierul polonez Donald Tusk a salutat vineri ideea preşedintelui francez Emmanuel Macron de a extinde umbrela nucleară ...