Producătorii auto solicită Comisiei Europene infrastructură de încărcare și verificarea evoluției „Fit for 55”
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a luat act de votul Parlamentului European cu privire la obiectivele de reducere a CO2 pentru mașini și camionete și îi îndeamnă acum pe deputații europeni să ia în considerare toate incertitudinile cu care se confruntă industria auto aflată în plin proces de transformare.
Conform oficialilor ACEA, obiective „extrem de provocatoare” pot fi atinse „doar cu o creștere masivă a infrastructurii de încărcare”.
În plus, având în vedere că transformarea sectorului depinde de mulți factori externi care nu sunt pe deplin în mâinile producătorilor auto, ACEA nu își ascunde îngrijorarea cu privire la atingerea obiectivului de reducere cu 100% a nivelului de CO2.
„Industria auto va contribui pe deplin la obiectivul unei Europe neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. Industria noastră se află în mijlocul unei tranziții ample către vehiculele electrice, cu noi modele care sosesc constant. Acestea îndeplinesc cerințele clienților și conduc tranziția către o mobilitate durabilă”, a declarat Oliver Zipse, președinte al ACEA și CEO al BMW.
Oficialul consideră însă că „având în vedere volatilitatea și incertitudinea cu care ne confruntăm la nivel global, zi de zi, orice reglementare pe termen lung care depășește acest deceniu este prematură în acest stadiu. În schimb, este necesară o revizuire transparentă la jumătatea drumului pentru a defini obiectivele post-2030”.
O astfel de revizuire va trebui, în primul rând, să evalueze dacă implementarea infrastructurii de încărcare și disponibilitatea materiilor prime pentru producția de baterii vor fi capabile să susțină creșterea accelerată a parcului de vehicule 100% electrice.
Mai exact, ACEA solicită, autorităților europene să impună o verificare a stadiului tranziției către mașini electrice, din toate punctele de vedere – vehicule, componente auto, materii prime, infrastructură, legislație -, în 2030 și să ia, în funcție de rezultate, decizii concrete pentru atingerea obiectivului stabilit pentru 2035.
Prin decizia lor de a interzice comercializarea de mașini alimentate cu benzină sau motorină, inclusiv cele hibride, din 2035, parlamentarii europeni își doresc ca întregul parc auto aflat pe șoselele din Europa să fie electric până în 2050.