Producătorii chinezi de litiu introduc un plafon de preț din cauza scăderii abrupte a prețurilor

Principalii producători de litiu din China au convenit recent să introducă un plafon de preţ de 250.000 de yuani (36.380 de dolari) pe tona de carbonat de litiu, în încercarea de a opri o scădere abruptă a preţurilor la această materie primă utilizată la producţia de baterii, informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 mart. 2023, 19:12
Producătorii chinezi de litiu introduc un plafon de preț din cauza scăderii abrupte a prețurilor

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, plafonul de preţ ar fi fost convenit marţi de un grup de aproximativ 10 companii, printre care se numără Tianqi Lithium şi Ganfeng Lithium, care s-au întâlnit cu ocazia unei conferinţe care a avut loc la Nanchang, sudul Chinei. Sursele au dorit să îşi păstreze anonimatul având în vedere că este vorba de un subiect sensibil care a fost discutat la o reuniune cu uşile închise.

Cu toate acestea, într-un drept la replică, Ganfeng Lithium susţine că nu au avut loc discuţii referitoare la un plafon de preţ. „Ganfeng a insistat întotdeauna că preţul produselor ar trebui să fie stabilit de piaţă şi nu va lua niciodată iniţiative pentru a controla preţurile şi a influenţa piaţa”, a declarat un reprezentant al companiei.

Aceste informaţii vin într-un context în care preţurile la litiu au înregistrat o scădere abruptă pe fondul încetinirii cererii pentru vehicule electrice în China, cea mai mare piaţă din lume pentru vehiculele electrice.

Pe piaţa spot, preţurile la litiu au scăzut cu peste 60%, comparativ cu vârful atins la finele lunii noiembrie, iar tendinţa de scădere s-a accelerat în ultimele săptămâni, pe fondul unui război al preţurilor declanşat pe piaţa auto din China.

Potrivit Reuters, nu este clar cât de mult companiile menţionate, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din producţia de carbonat de litiu al Chinei, vor respecta plafonul de preţ.

Vineri, pe piaţa spot, tona de carbonat de litiu era cotată la 220.000 de yuani, potrivit unei evaluări de preţ realizată de Fastmarkets, în scădere de la 260.000 de yuani pe tonă în săptămână anterioară.

Însă pe parcursul acestei săptămâni au fost făcute oferte şi la un preţ de 150.000 de yuani pe tonă, în condiţiile în care traderii încearcă să scape de stocurile lor în creştere, susţine un cumpărător de la un mare producător de baterii care nu a participat la reuniunea producătorilor de litiu. „Fixarea unui plafon de preţ ar trebui să consolideze sentimentul pe piaţă şi să oprească tendinţa de scădere a preţurilor”, spune o persoană care a participat la reuniunea de marţi.

Cu toate acestea, unii cumpărători sunt sceptici că producătorii vor respecta plafonul de preţ, având în vedere cererea anemică. „Dacă noi nu cumpărăm, cineva va coborî până la urmă preţurile”, spune un cumpărător de carbonat de litiu.

Sursele citate de Reuters susţin că la reuniunea de marţi a fost discutată şi posibilitatea lansării, la finele acestui an, a unor contracte futures pe carbonat de litiu la bursa Guangzhou Futures Exchange, o altă măsură care ar putea să ajute la stabilizarea preţurilor.

Sursa foto: Spectrum.ieee.org

Te-ar mai putea interesa și
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, că Marcel Ciolacu a primit mandat pentru consultările de la......
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...