Producătorii de armament din CEE caută angajaţi după creşterea comenzilor în urma războiului din Ucraina

De la construirea de apartamente pentru noii angajaţi şi până la oferirea de mese gratuite foştilor angajaţi care să vină să transmită mai departe expertiza lor, producătorii de armament din Europa Centrală caută noi modalităţi prin care să facă faţă celui mai mare boom al comenzilor de la terminarea războiului rece, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 02 aug. 2023, 10:41
Producătorii de armament din CEE caută angajaţi după creşterea comenzilor în urma războiului din Ucraina

În contextul în care se confruntă deja cu cele mai tensionate pieţe ale muncii din Europa, producătorii de armament din Polonia şi Cehia au lansat sau extins programe de recrutare şi calificare a unor noi angajaţi, după ce războiul din Ucraina a dus la o explozie a cererii pentru produsele lor.

Un exemplu este producătorul ceh de muniţie STV Group care a ajuns la un acord cu autorităţile din oraşul Policka, la aproape 200 de kilometri sud-est de capitala Praga, unde este amplasată cea mai mare fabrică a sa, pentru a construi apartamente finanţate de companie destinate noilor angajaţi, a declarat preşedintele firmei David Hac. Acesta a mai spus că STV Group a început să ofere şi foştilor angajaţi ieşiţi la pensie mese gratuite la cantina fabricii pentru ca aceştia să transfere mai departe expertiza lor în producţia de muniţie de tip sovietic.

„Schimbul informal de idei are efecte imediate şi excelente asupra eficienţei procesului de producţie, în special dacă relansezi producţia unor echipamente care nu au mai fost produse de mult timp”, a spus Hac.

Cehia şi Polonia înregistrează în prezent unele din cele mai scăzute rate ale şomajului din Uniunea Europeană, de 2,7% în luna iunie, cu mult sub media UE de 5,9%, potrivit datelor Eurostat.

Jiri Hynek, preşedintele Defence and Security Industry Association (DSIA) din Cehia, estimează că lipsa de muncitori ar putea duce la transferul producţiei în alte zone decât Europa Centrală. Dacă ar dispune de suficientă forţă de muncă şi materiale, producătorii de armament din Cehia ar putea creşte producţia cu până la 20%, a estimat Hynek. Odată cu creşterea cererii, nevoia de muncitori tineri cu competenţe tehnice se va intensifica pentru o industrie care depinde de inovaţie pentru a creşte în continuare, a adăugat Hynek.

„Avem o populaţie îmbătrânită, cercetători, dezvoltatori şi inovatori în vârstă precum şi departamente tehnice şi de ştiinţe naturale care nu pregătesc oameni pe care să îi putem folosi. Avem nevoie de creştere dar nu avem de unde să luăm muncitori”, a spus Hynek.

Producătorul polonez de armament WB Group a început anul trecut să angajeze femei pe scară largă care să lucreze pe liniile de asamblare care anterior erau ocupate aproape în exclusivitate de bărbaţi. Compania care are peste 2.000 de angajaţi şi anul trecut a avut o cifră de afaceri de 602 milioane de zloţi (150 milioane de dolari), produce drone şi sisteme de rachete. „Odată cu creşterea comenzilor a trebuit să schimbăm sistemul de producţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei.

Europa Centrală reprezintă un important furnizor de armament şi muniţie pentru armata ucraineană. Potrivit Institutului Institutul internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), din cele 29 de state care au furnizat armament Ucrainei în 2022, Polonia şi Cehia au fost responsabile pentru mai mult de 20% din volumul importurilor de arme ale Ucrainei.

Şi alte sectoare din Polonia şi Cehia au avut dificultăţi în ultimii ani în a găsi angajaţii de care au nevoie. Însă pentru industria de armament aceasta este o problemă nouă deoarece forţa de muncă a acestor companii s-a redus după căderea comunismului. Între mijlocul anilor ’80 şi 2000, numărul persoanelor care lucrează în industria de apărare din Polonia s-a redus cu 76%, potrivit datelor SIPRI.

Compania poloneză de stat PGZ, care controlează zeci de firme care produc armament şi muniţie, a început să caute angajaţi într-o gamă largă de industrii utilizând mesaje publicitare pe social media, a declarat directorul de resurse umane Artur Zaborek. De asemenea, compania care are peste 18.000 de angajaţi, are de gând să lanseze anul viitor o campanie prin care să încerce să îi convingă pe polonezii care lucrează la şantierele navale din ţările scandinave să revină acasă pentru a construi nave pentru marina poloneză.

„Situaţia geopolitică a dus la cele mai mari proiecte de armament din istoria companiei, ceea ce înseamnă că cererea pentru muncitori calificaţi a crescut în mod dramatic”, a spus Zaborek.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...