Producătorii de armament din Europa Centrală vor să îşi crească prezenţa pe piaţa din Africa

Companiile din industria de apărare din Europa Centrală negociază noi contracte pentru a vinde mai multe arme, echipamente militare şi servicii conexe în Africa, în încercarea de a obţine noi clienţi care caută o alternativă la Rusia, au declarat pentru Reuters mai mulţi reprezentanţi ai unor companii şi oficiali guvernamentali.
AGERPRES - mie, 15 nov. 2023, 10:23
Producătorii de armament din Europa Centrală vor să îşi crească prezenţa pe piaţa din Africa

„Cele mai bune noi pieţe sunt cele din Africa pentru că ele utilizează încă echipamente din perioada sovietică dar acum vor tehnologie occidentală. Noi numim asta occidentalizarea produselor sovietice”, spune Jiri Hynek, preşedinte şi directorul general al Asociaţiei Industriei de Apărare şi Securitate (DSIA) din Cehia, scrie Agerpres.

Un exemplu este producătorul ceh de avioane Aero Vodochody. Compania negociază acum vânzarea avionului său de antrenament L-39NG cu noi cumpărători, a declarat vicepreşedintele de vânzări Filip Kulstrunk. „Vedem un interes crescut din partea unor noi clienţi potenţiali, care vor să renunţe la echipamentele ruseşti sau chinezeşti şi vor să îşi occidentalizeze forţele armate”, a spus Kulstrunk fără a dezvălui care sunt ţările cu care negociază.

În 2022, Cehia a exportat muniţie, arme, avioane şi alte echipamente militare în valoare de aproximativ 32 de milioane de euro către 10 ţări din Africa sub-sahariană, în creştere faţă de la mai puţin de două milioane de euro în 2011.

Jurnaliştii de la Reuters au vorbit cu mai multe companii de apărare din Cehia şi Polonia precum şi cu oficiali guvernamentali care au recunoscut că există noi eforturi pentru a cuceri o cotă cât mai mare din piaţa din Africa, într-un moment în care atenţia Rusiei este îndreptată spre conflictul din Ucraina.

Cea mai mare companie de apărare din Cehia, Czechoslovak Group, spune că abilităţile sale de a întreţine şi moderniza vehicule blindate din perioada sovietică a ajutat-o să obţină noi contracte în Africa. „CSG are capacităţi excepţionale de a întreţine şi moderniza sisteme de origine estică aşa că clienţii din Africa nu mai sunt dependenţi de furnizorii ruşi. Am utilizat acest lucru la mai multe afaceri din Africa”, a declarat purtătorul de cuvânt Andrej Cirtek.

Conform Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), Rusia a devansat China devenind cel mai important vânzător de armament în Africa sub-sahariană cu o cotă de piaţă care a crescut până la 26% în perioada cuprinsă între 2018 şi 2022.

Pieter Wezeman, cercetător în cadrul SIPRI spune că îngrijorările cu privire la fiabilitate au ar putea stimula unele ţări să se uite în altă parte decât Rusia. „Industria de apărare din Cehia are expertiza necesară cu privire la armele din perioada sovietică, expertiză care poate fi utilă când vine vorba de vânzarea de echipamente, componente sau furnizarea de servicii pentru armamentul utilizat de ţările africane”, susţine Wezeman.

Sebastian Chwalek, directorul general al holdingului de stat polonez PGZ, care controlează mai multe companii producătoare de armament şi muniţie, a declarat pentru Reuters că în ultimele 12 luni grupul şi-a intensificat discuţiile pentru a acces pieţele africane.

De asemenea, compania poloneză de tehnologie militară WB Group a sesizat şi ea un interes crescut din partea potenţialilor clienţi africani în ultimul an. „Am participat recent la o expoziţie în Polonia unde standul nostru a fost vizitat de numeroase delegaţii africane, care au participat pentru prima dată”, a declarat purtătorul de cuvânt de la WB Group, Remigiusz Wilk.

Ca o dovadă a interesului pentru Africa, o misiune comercială cehă a vizitat recent Etiopia, Kenya, Ghana şi Coasta de Fildeş. Obiectivul principal, potrivit premierului Petr Fiala, a fost impulsionarea oportunităţilor pentru industria de apărare. Consilierul pentru securitate naţională Tomas Pojar, care a făcut parte din misiunea comercială, spune că acordurile care sunt discutate ca urmare a vizitei au o valoare de mai multe miliarde de coroane şi includ discuţii cu Etiopia despre modernizarea avioanelor. „Accentul nostru este pe redeschiderea şi consolidare relaţiilor cu partenerii noştri tradiţionali din Africa prin angajamentul nostru faţă de ce au ei nevoie cel mai mult”, a spus Tomas Pojar.

La rândul său, fostul adjunct al ministrului ceh al Apărării, Tomas Kopecny, spune că invitarea unor lideri africani să viziteze Praga reprezintă o altă modalitate pentru a încheia noi acorduri în domeniul apărării. Un exemplu este preşedintele Mozambicului, a cărui vizită la Praga în luna august a fost prima făcută în ultimele două decenii de un lider din Africa sub-sahariană.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...