Producătorii de autovehicule din România au realizat în 2023 afaceri de 8,03 miliarde de euro

Producătorii de autovehicule din România, Automobile Dacia, Ford Otosan și ATP Trucks Automobile, au înregistrat în 2023 o cifră de afaceri cumulată de 8,033 de miliarde de euro.
Robert Stan - lun, 08 iul. 2024, 22:05
Producătorii de autovehicule din România au realizat în 2023 afaceri de 8,03 miliarde de euro

Afacerile cumulate ale producătorilor de autovehicule din România – vorbim despre cei care asamblează efectiv vehicule și nu doar le carosează sau modifică – au atins în 2023 valoarea de 39.737.635.595 de lei, foarte apropiată de cea din anul anterior (39.629.951.708 lei), dar mult peste cea din 2021 (32.999.259.732 de lei).

În acest calcul intră companiile Automobile Dacia din Mioveni, Ford Otosan din Craiova și ATP Trucks Automobile din Baia Mare. Pe lângă acestea, cu același cod CAEN 2910 – „Fabricarea autovehiculelor de transport rutier” sunt înregistrate în România alte câteva zeci de firme, însă acestea fie modifică vehicule, fie carosează, fie realizează serii extrem de mici, insignifiante la nivelul industriei.

Prin urmare, cei trei producători menționați au realizat în 2023 o cifră de afaceri totală de circa 8,03 miliarde de euro, în mare parte grație creșterii raportate de Automobile Dacia.

Și, dacă tot vorbim despre producătorul de autoturisme din Mioveni, această companie deținută de grupul francez Renault a asamblat anul trecut 322.086 de mașini realizând o cifră de afaceri de 26.010.948.458 de lei (cca. 5,26 de miliarde de euro). Indicatorul este mai mare decât cel din anul anterior (25.709.139.352 de lei) și mult peste cel din 2021 (21.441.608.926 de lei).

Tot în 2023 Automobile Dacia a înregistrat o creștere și a profitului net. Acesta s-a ridicat la 529.233.980 de lei (cca. 107 milioane de euro), cu doar trei milioane de lei mai mare decât cel din 2022.

În același timp, compania Ford Otosan România, fostă Ford România, acum parte a grupului turc Ford Otosan, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 13.667.499.185 de lei (cca. 2,76 de miliarde de. euro) în scădere de la 13.905.888.927 de lei în 2022. Ca și în 2022, când a raportat Ministerului Finanțelor o pierdere netă de 24.446.491 de lei, Ford Otosan România a înregistrat și anul trecut pierderi, e drept, mai mici, de 15.196.180 de lei.

Mai puțin cunoscut, producătorul de vehicule comerciale ATP Trucks Automobile din Baia Mare – cel care asamblează camioanele Truston, dar și autobuzul electric e-UpCity – a avut în 2023 afaceri de 59.187.952 de lei, mult mai mari decât cele din anul anterior (14.923.429 de lei), iar profitul net s-a majorat de la 1.135.715 lei în 2022 până la 1.734.902 lei în 2023.

Un indicator important, cel al aferent numărului de angajați, arată că firmele menționate aveau la finalul lui 2023 un total de 17.052 de salariați, cu mai bine de 700 de persoane sub nivelul din 2022 și cu 1.800 sub cel din 2021. Singura companie care și-a menținut constant numărul de salariați este Ford Otosan (5.581 la finalul lui 2023), în timp ce ATP a redus personalul de la 24 de angajați în 2022 la doar 11 în 2023, iar Automobile Dacia a raportat o scădere importantă de la 12.195 de persoane la doar 11.457.

Citește și:
– Producția de mașini a României s-a majorat cu 8,16% în primele cinci luni din 2024

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...