Producătorii de energie verde trebuie să cedeze o parte din ajutorul de la stat – Transelectrica

Producătorii de energie din surse regenerabile, cărora statul nu le-a impus nicio obligaţie, ar putea sau ar trebui să fie constrânşi să cedeze o parte din ajutorul primit de la stat pentru dezvoltarea reţelelor electrice, pentru că ar fi "spre binele lor", spune un director din Transelectrica.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 09:41
Producătorii de energie verde trebuie să cedeze o parte din ajutorul de la stat - Transelectrica

„Dacă investitorii tot primesc bani pe care se grăbesc să-i exporte, să dea câte un certificat la Transelectrica să dezvolte reţeaua, sau să dea şi altora să facă centrale de reglaj, sau să fie obligaţi pur şi simplu să investească în întărirea reţelelor. Toate sunt spre binele lor”, a declarat miercuri, la o conferinţă pe teme energetice, Octavian Lohan, director general adjunct în Transelectrica.

Transelectrica, deţinută de stat, este compania care operează sistemul energetic naţional. Producătorii de energie regenerabilă au nevoie, pentru conectarea instalaţiilor la reţeaua naţională, de acceptul Transelectrica.

Statul sprijină producţia de energie regenerbilă printr-o schemă de ajutor de stat, prin sistemul de certificate verzi. Fiecare producător de energie verde primeşte gratuit un număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce. Furnizorii, care cumpără energie de la producători, sunt obligaţi prin lege să achiziţioneze certificatele verzi, pentru a atinge anumite cote anuale ca o parte din energia pe care o vând clienţilor să provină din surse alternative. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin facturile emise consumatorilor.

Autorităţile intenţionează să modifice modul de sprijin pentru energie regenerabilă, din cauza costurilor ridicate reclamate de consumatori, în special cei industriali. Orice modificare a schemei de sprijin este privită cu nemulţumire de investitorii în energie regenerabilă, care se tem că veniturile le vor fi diminuate.

La rândul său, Doina Vornicu, director general al CEZ Distribuţie, a afirmat că în Oltenia, regiunea unde operează compania, reţeaua electrică nu este pregătită pentru explozia de solicitări pentru racordarea proiectelor de producţie a energiei regeberabile.

„Ne confruntăm cu un număr mare de cereri de racordare a centralelor fotovoltaicelor, anul acesta va fi un vârf pentru puneri în funcţiune (…) Asta ne transformă un pic din operatori de distribuţie în operatori de transport, la un moment dat. Aceste proiecte pot să ne genereze fluctuaţii de tensiune”, a spus Vornicu.

Diversele asociaţii ale companiilor care investesc în energie regenerabilă au spus de mai multe ori că dacă statul va modifica schema de sprijin România va pierde investiţii de miliarde de euro. Până în prezent, în România au fost investite peste 3 miliarde de euro în producţia de energie regenerabilă.

Autorităţile au fost luate prin surprindere de avalanşa de energie verde, dublată de nemulţumirile crescânde ale consumatorilor, care susţin că facturile la electricitate au crescut foarte mult. Totodată, reprezentanţii Transelectrica susţin că societatea de stat nu dispune de fonduri pentru a investi în reţeaua electrică.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...