Producătorii de medicamente din România spun că sunt pregătiţi să facă stocuri de medicamente necesare luptei împotriva simptomelor COVID-19

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie din ţară, are o capacitate însumată instalată de producţie anuală de peste 10 miliarde de unităţi terapeutice, sub toate formele de prezentare uzuale: orale, lichide sterile şi nesterile, perfuzabile, topice, şi multe altele. PRIMER asigură că poate produce cantităţi suficiente de medicamente în aproape orice formă de prezentare, care să sprijine autorităţile şi populaţia în lupta cu virusul care produce boala COVID-19.
Cristina Şomănescu - J, 12 mart. 2020, 10:01
Producătorii de medicamente din România spun că sunt pregătiţi să facă stocuri de medicamente necesare luptei împotriva simptomelor COVID-19

„Numai pe parcursul anului 2019, fabricile din România au produs şi pus în circulaţie o cantitate de peste 300 de milioane de cutii de medicamente” a declarat Dragoş Damian, director executiv al PRIMER.

Tot în 2019, companiile din PRIMER au fabricat circa 10 milioane de cutii de Paracetamol (200 milioane de comprimate) şi un milion de cutii de Ibuprofen (10 milioane de comprimate), principalele doua medicamente utilizate şi în tratamentul simptomelor cauzate de boala COVID-19. Aceste volume pot fi dublate la solicitarea autorităţilor, iar capacităţile de producţie pot creşte cu circa 10% dacă se suspendă temporar faza de serializare.

Majoritatea fabricilor de medicamente din România sunt noi şi au tehnologie farmaceutică de ultimă oră. Producătorii de medicamente din România au făcut în ultimii 15 ani investiţii de peste 500 milioane de euro în extindere, transferuri de tehnologii moderne şi pregătirea de personal calificat.

„Aşadar, suntem pregătiţi şi stăm la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a răspunde solicitărilor acestuia în ceea ce priveşte fabricarea de stocuri de medicamente necesare luptei împotriva simptomelor COVID-19”, a mai spus Damian.

„În plus, în anumite condiţii speciale şi cu aprobarea autorităţilor competente, producătorii pot importa medicamente deficitare prin grupurile internaţionale din care fac parte, sau pot transfera tehnologic producţia oricărei substanţe active ieşite de sub patent, pentru a produce în România preparatele care lipsesc, precum şi eventualele medicamente care par a da rezultate în tratamentul COVID-19, cum ar fi clorochina”, a completat Damian.

Din PRIMER fac parte: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia Sun Pharma, TIS Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva.

Te-ar mai putea interesa și
Apple testează cu câteva luni înainte de lansare o versiune îmbunătățită a Siri
Apple testează cu câteva luni înainte de lansare o versiune îmbunătățită a Siri
O versiune îmbunătăţită a asistentului Siri, cu aportul inteligenţei artificiale, este testată de Apple cu mai multe luni înainte de lansarea oficială, scrie News.ro....
Titus Corlățean și-a anunțat candidatura la șefia PSD, în această toamnă
Titus Corlățean și-a anunțat candidatura la șefia PSD, în această toamnă
Senatorul PSD Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, și-a anunțat candidatura la șefia Partidului ...
Ședință azi la 11.00 la PSD, în care se va decide dacă partidul se retrage de la guvernare
Ședință azi la 11.00 la PSD, în care se va decide dacă partidul se retrage de la guvernare
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte astăzi, de la ora 11:00, într-o ședință în care social-democrații vor ...
Școlile ar trebui să-și deschidă porțile pe 8 septembrie – Ilie Bolojan, premierul României
Școlile ar trebui să-și deschidă porțile pe 8 septembrie – Ilie Bolojan, premierul României
Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seara, într-o emisiune televizată, că școlile ar trebui să își deschidă ...