Producătorii de ţigări îi cer lui Cioloş amânarea cu 6 luni a conformării la directiva tutunului

Producătorii de ţigări i-au cerut premierului Dacian Cioloş amânarea cu şase luni a termenului de conformare a producţiei la noile prevederi din Directiva tutunului, arătând că în caz contrar există riscul blocării pieţei.
Economica.net - sâm, 30 ian. 2016, 14:21
Producătorii de ţigări îi cer lui Cioloş amânarea cu 6 luni a conformării la directiva tutunului

Reprezentanţii industriei tutunului (British American Tobacco, Japan Tobacco International şi Philip Morris Romania) i-au transmis vineri o scrisoare premierului referitor la procesul de transpunere a Directivei 2014/40/UE. Aceştia explică faptul că ei au cerut încă din 2014 transpunerea cât mai rapidă a directivei, dar că acum au nevoie de şase luni pentru conformarea fabricaţiei.

În cursul întâlnirii din 21 ianuarie cu comitetul inter-ministerial responsabil de transpunere, reprezentanţii companiilor British American Tobacco, Japan Tobacco International şi Philip Morris au solicitat „prorogarea termenului de fabricaţie, la şase luni de la data la care legea va intra în vigoare”.

„Considerăm că este evident faptul că industria tutunului a acţionat consecvent, în deplină transparenţă şi cu bună credinţă, dorind conformarea la data indicată de textul Directivei”, spun oficialii din industria tutunului, în scrisoarea trimisă premierului.

Companiile de tutun cer încă din aprilie 2014 şi spun că transpunerea a fost întârziată atât de mult încât acum nu se pot conforma termenului de 20 mai 2016.

În plus, afirmă reprezentanţii companiilor de tutun, statul pierde lunar 230 milioane euro, reprezentând taxe şi contribuţii, dacă nu se acceptă amânarea cu şase luni a transpunerii directivei, din cauză că nu vor putea nici să producă, dar nici să vândă, iar piaţa s-ar bloca.

„Subliniem, de la bun început, că dorim să ne conformăm prevederilor Directivei, a cărei transpunere am solicitat-o oficial, în mod repetat, pe parcursul ultimului an şi jumătate. La fel ca orice altă industrie, avem nevoie, însă, de minimum şase luni pentru adaptarea proceselor de producţie. Noile cerinţe privesc atât produsul, cât şi ambalajele, drept urmare este necesară achiziţionarea de noi maşini, utilaje şi materiale”, spun companiile de tutun.

Directiva prevede modificări importante pornind de la forma pachetelor (standardizată), la modificări cu privire la ingrediente. Nu vor mai exista pachete cu formă alungită sau sub formă de ruj. Avertismentele de sănătate vor reprezenta 65% din suprafaţa pachetului, pe faţă şi pe spatele pachetului, În prezent, avertismente sub formă de text sunt de 30% pe faţă şi de 40% plus un chenar pe cealaltă faţă.

În 2014, industria tutunului a virat la buget peste 2,7 miliarde de euro, fiind al doilea mare contribuabil, după sectorul petrolier. În acest domeniu lucrează aproape 4.000 de angajaţi, iar circa 60% din producţia fabricilor din România este exportată.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...