Producătorii europeni de cosmetice au probleme din cauza lipsei resurselor din Ucraina
La fel ca şi industria alimentară, sectorul global al cosmeticelor, evaluat la 500 de miliarde de dolari, se confruntă cu consecinţele războiului deoarece producătorii utilizează alcooluri derivate din cereale pentru a realiza parfumuri şi ulei din seminţe de floarea soarelui pentru a produce cosmetice, toate aceste culturi cheie provenind din Ucraina.
În paralel, criza energetică declanşată de război a majorat preţul sticlei şi hârtiei iar carantinele din China au afectat capacitatea companiilor de a obţine ambalaje pentru parfumurile de 100 de dolari sticla şi rujuri de 30 de dolari.
„Suntem într-o situaţie de gestionare a crizelor când vine vorba de aprovizionare”, a precizat Emmanuel Guichard, secretar general la Asociaţia producătorilor francezi de cosmetice (FEBEA).
Firma de consultanţă Bain & Company a calculat că preţurile mai mari la ambalaje, energie şi materii prime vor majora costurile de producţie în industria cosmeticelor cu o medie de 25% – 30%, ceea ce va reprezenta o provocare pentru cei care funcţionează în regim de producţie de masă, chiar dacă cererea pentru produsele de îngrijire personale rămâne una puternică.
Producătorul italian de parfumuri ICR se aşteaptă ca în acest an vânzările să depăşească nivelul anterior COVID însă firma de familie care produce parfumurile Bulgari şi Salvatore Ferragamo se luptă cu o creştere anuală de 30% a costurilor la alcool, pe lângă un avans de 10% al costurilor cu sticla şi hârtia, a spus vicepreşedintele Ambra Martone.
Însă, în timp ce companiile mai mari şi cu marje de profit superioare au mai mult flexibilitate pentru a face faţă acestei situaţii, de exemplu divizia de lux a grupului L’Oreal, care vinde parfumurile marca Giorgio Armani şi Valentino, are o marjă operaţională de 22,8%, provocările sunt mai mari pentru companii mici şi mijlocii din Europa.
„Ne confruntăm cu lipsuri şi creşteri de preţuri la fiecare pas: de la esenţe şi alcool, până la sticlă şi hârtie, până la pompele de pulverizare şi plastic pentru capace”, spune Marco Vidal, director la producătorul italian de parfumuri Mavive.
Aceste provocări sunt exacerbate de consumatorii care continuă să cumpere produse de frumuseţe cu preţuri mari, inclusiv parfumuri produse cu o concentraţie mare de uleiuri şi mai multe ingrediente brute neobişnuite.
Un raport publicat anterior de firma de consultanţă McKinsey prognoza că vânzările globale de produse de frumuseţe vor trece în acest an de nivelul de 538 de miliarde de dolari înregistrat în 2019, în creştere faţă de 518 miliarde de dolari în 2021 şi 458 miliarde de dolari în 2020.