Producătorii români vor ca toate produsele din carne importate să aibă certificări de calitate şi securitate alimentară
‘Credem că este necesar ca produsele din carne importate în România, precum şi cele produse în spaţiul intracomunitar, să fie supuse unor certificări de calitate şi securitate alimentar, astfel încât produsele din piaţă să deţină un barem cât mai exigent de calitate. Credem că acest lucru va avea un impact pozitiv asupra sănătăţii românilor şi va participa la construirea unui mediu concurenţial corect, bazat pe aceleaşi reguli pentru toţi competitorii din piaţă’, spun reprezentanţii ARC.
În ultimii 17 ani, companiile membre ARC au făcut investiţii de peste 500 milioane euro, lucrează cu sisteme de calitate IFS, Lean Six Sigma, care implică proceduri de management şi de control al calităţii şi siguranţei alimentare complexe.
‘Toate acestea au făcut ca industria cărnii din România să pună în piaţă produse de o calitate superioară, evidenţiindu-se cu cele mai noi tehnologii, cei mai buni specialişti şi cele mai exigente standarde de calitate, uneori mult peste unele unităţi de producţie din ţările din vestul Europei. În acest moment, cei 49 de membri ai ARC pun zilnic pe masa consumatorului român şi european peste o mie de tone de preparate din carne şi peste 400 de reţete de produse realizate angajaţii companiilor din industria cărnii’, precizează reprezentanţii ARC.
Membrii ARC apreciază că agricultura şi industria cărnii sunt motorul economiei naţionale, prin care se poate avea ‘un sistem bugetar sănătos, cu salarii corecte’. Asociaţia Română a Cărnii va colabora, în acest sens, cu autorităţile române pentru promovarea investiţiilor în branduri româneşti care folosesc resurse autohtone şi sunt realizate în unităţi de producţie din România.