Producătorul chinez de telefoane Vivo vrea să ajungă la vânzări de 70% pe piețele externe

Vivo, cel mai mare producător chinez de smartphone-uri, vrea să îşi majoreze vânzările realizate pe pieţele externe până la 70% din veniturile sale în următorii doi ani, accelerând un avans global pe măsură ce piaţa chineză dă semne de saturare, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 26 mart. 2025, 18:20
Producătorul chinez de telefoane Vivo vrea să ajungă la vânzări de 70% pe piețele externe

În prezent, aproape jumătate din veniturile Vivo provin de pe urma vânzărilor realizate în afara Chinei, a declarat marţi directorul operaţional Hu Baishan, într-un interviu acordat pe marginea forumului asiatic de la Boao. Procentul ar urma să crească până la 60% anul următor şi până la aproximativ 70% în 2027, a spus Hu Baishan.

„Pentru noi, cu siguranţă viitorul stă în pieţele externe”, a declarat Hu Baishan.

La forumul asiatic de la Boao, producătorul chinez a prezentat cel mai nou smartphone al său, modelul Vivo X200 Ultra, care va începe să fie comercializat luna viitoare. De asemenea, Vivo a anunţat o cască cu realitate augmentată, al cărei prototip va fi gata de testare în luna august, şi un centru de studii în robotică pentru a-şi extinde operaţiunile în domeniul Inteligenţei Artificiale.

Referindu-se la încrederea redusă a consumatorilor chinezi, Hu Baishan a precizat că oamenii păstrează mai mult timp telefoanele înainte de a le schimba pentru un model mai nou. Guvernul de la Beijing a acordat vouchere şi subvenţii pentru a stimula cererea, însă impactul acestor măsuri a fost unul de scurtă durată, a precizat Hu Baishan.

În India, cea mai mare piaţă externă a Vivo, compania chineză se va concentra pe vânzarea mai multor telefoane din zona high-end, cu preţuri de peste 600 de dolari. Pe alte pieţe, precum Filipine şi Indonezia, Vivo încearcă în continuare să îşi majoreze volumele, a spus Hu Baishan. Firma de consultanţă Canalys estimează că Vivo a câştigat teren în Asia de Sud-Est, fiind lider de piaţă în Indonezia şi numărul doi în Malayezia.

Hu Baishan nu a venit cu cifre concrete de creştere pentru fiecare piaţă individuală. „Creşterea este prioritatea pentru echipele noastre externe. Dacă nu va avea loc creştere, atunci vor fi probleme”, a spus Hu Baishan.

Vivo nu este pregătită încă pentru pieţele dezvoltate, precum SUA şi Europa Occidentală unde domină vânzările de dispozitive high-end şi vânzările prin intermediul operatorilor de telecomunicaţii. Hu a spus că Vivo ar putea lua în considerare o intrare pe acele pieţe în trei-cinci ani prin intermediul unor noi dispozitive precum ochelarii cu realitate augmentată.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...