Producătorul Cramele Recaș va prelua o parte din casa de vinuri Tenuta Odobești. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Cramele Recaș S.A. intenționează să preia compania Tenuta Odobești S.R.L., alături de Mosconi Fabrizio care deținea integral compania.
Alina Stanciu - vin, 26 iul. 2024, 14:21
Producătorul Cramele Recaș va prelua o parte din casa de vinuri Tenuta Odobești. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția

Cramele Recaș S.A. liderul producătorilor de vinuri din România după cifra de afaceri și cel mai mare exportator de vin din țară, va achiziționa o parte din acțiunile producătorului românesc de vinuri îmbuteliate, vinuri vrac și must Tenuta Odobești din Vrancea, de la antreprenorul Mosconi Fabrizio care va rămâne acționar în companie, potrivit unui anunț al Consiliului Concurenței care și-a dat acordul asupra tranzacției. Anterior, Mosconi Fabrizio deținea integral Tenuta Odobești.

Cramele Recaș S.A. este activă în domeniul producției și comercializării cu ridicata a vinului. Compania este parte a grupului Cramele Recaș, care desfășoară mai multe activități, de la cultivarea viței de vie pentru struguri de vin la prelucrarea strugurilor, fabricarea și comercializarea vinului.

Tenuta Odobești S.R.L. este activă în domeniul producției și comercializării cu ridicata a vinului și a fost fondată în 2006 de către familia Mosconi.

Producătorul de vin Cramele Recaş, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil din România, a finalizat anul 2023  cu afaceri de 316,8 milioane de lei, față de 294,4  milioane de lei cu un an în urmă.

„Luând în considerare faptul că în ultimii 7 ani ne-am dublat cifra de afaceri, deschizând constant piețe noi la export, suntem încântați să anunțăm extinderea noastră și în Vrancea prin această achiziție, sub forma unui parteneriat dezvoltat pe termen lung alături de Tenuta Odobești. Această decizie vine din necesitatea de a ne spori în mod constant producția, luând în considerare faptul că în zona noastră nu mai există suprafețe disponibile pentru a fi cultivate cu viță de vie. Credem că acest pas strategic reprezintă o bună oportunitate de a îmbina expertiza și istoricul nostru în crearea vinurilor de calitate cu pasiunea și tradiția pe care Tenuta Odobești, sub conducerea lui Fabrizio Mosconi, le alocă în întregul proces de vinificație. În timp ce experiența vinificatorului Marco Zizioli (membru al Comitetului tehnico-științific al Consorțiului Franciacorta – Italia) va asigura vinificarea unor spumante de
excepție, aportul Cramelor Recaș va fi adus prin coordonarea procesului de vinificare a vinurilor liniștite de către Elena Alejos (vinificator-consultant pentru producători de vin din regiunile Malborough – Noua Zeelandă și Jerez – Spania, cu 22 de ani de experiență, dintre care 4 la Cramele Recaș) și Matteo Lappi
(vinificator-consultant pentru producători de vin din Italia, cu o experiență de 4 ani la Cramele Recaș).”, au declarat reprezentanții companiei Cramele Recaș, într-un comunicat.

Cramele Recaș ocupă primul loc pe piața vinurilor din România conform cifrei de afaceri, fiind, totodată, si cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România (responsabil pentru circa 62% din tot vinul local ce ajunge peste graniță). Producătorul are parteneriate in mai multe țări, printre care: Olanda, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia, Norvegia, Belgia, dar și Irlanda, Coreea de Sud, Australia, Spania,
Cehia, Slovacia sau Ungaria.

Cramele Recaș exploatează o suprafață de aproximativ 1.200 de hectare de viță de vie situate în Recaș, beneficiind de o capacitate de producție și stocare de aprox. 35.000.000 de litri pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...