Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO

Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este vorba de pușca de asalt CZ BREN 2 PDW, pistolul automat CZ Scorpion EVO3 și pistoalele semiautomate CZ P-07, P-09, P-10C si P-10F.
Lidia Neagu - vin, 22 nov. 2024, 12:33
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat - FOTO şi VIDEO

Colt CZ Group este unul dintre cei mai importanți producători de arme de foc și muniție pentru uz militar și de ordine publică, autoapărare, vânătoare, tir sportiv și alte utilizări comerciale. Își vinde produsele în principal sub mărcile Colt, CZ (Česká zbrojovka), Colt Canada, Sellier & Bellot, Dan Wesson, swissAA, Spuhr și 4M Systems. Compania deține fabrici în Cehia, Ungaria, Coreea de Sud, Elveția, SUA și Canada.

Cele două companii au prezentat în cadrul unui eveniment, care a avut loc miercuri la București puşca de asalt CZ BREN 2, care este asamblată în România, sub-mitraliera CZ Scorpion 3 şi pistoalele CZ P-07, P-09 şi P-10. CZ BREN 2 este prima puşcă de asalt la standarde NATO realizată în România printr-o colaborare între Colt CZ Group şi compania românească Transcarpat Sportours International.

 

”Produsele noastre au fost folosite de armata Cehiei, dar și în operațiunile din Afghanistan și Ucraina”, a precizat Petr Pištělák, directorul comercial și membru al consiliului director al Česká zbrojovka.

Întrebat de Economica.net câte arme vor fi asamblate în Románia, în viitor, Dinu Solojan, directorul Transcarpat Sportours International, spune că depinde de cum vor fi comenzile.

”Intenția este ca toate contractele din derulare să fie asamblate în România. Sunt contracte pentru Scorpion, pistolul automat calibru 9×19 NATO și pentru CZ P-07. Acestea sunt contracte de tip acord-cadru. Se întind pe 2, 3 sau 4 ani și se semnează pe fiecare an un contract subsecvent, care este contractul de livrare. În momentul acesta, mai avem câteva mii de bucăți de livrat, pe ceea ce a rămas în următorii doi ani și intenționăm să asamblăm totul în România. Capacitatea de producție este scalabilă. (…) Toate instituțiile statului român, cu mici excepții, organizează licitații. Noi suntem cunoscuți că participăm în aceste licitații și le câștigăm. Modernizarea cu armă de asalt, calibru NATO, cu alte tipuri de arme, precum aruncătoarele de grenade, sistemele sniper – unde Transcarpat este liderul pieței – trebuie să acopere necesarul Armatei Române, care este de zeci de mii de luptători. Suntem pregătiți să îmbarcăm în această provocare”.

„Suntem un furnizor constant al MApN. Transcarpat este de 21 de ani în domeniu și are toate autorizațiile necesare. Anul acesta am semnat două contracte: pistolul P10 într-o configurație specială și Colt M5. Bren 2 a fost livrat într-un număr de sute de bucăți, în 2018, Jandarmeriei Române și, în 2018 și 2019, Brigăzii de Intervenții Speciale, un alt număr. Dar vorbim despre pistoale aici”, mai spune Solojan.

În prima fază a acordului, Transcarpat va asambla armele prin forțe proprii, urmând ca în fazele următoare să aibă loc și un transfer de tehnologie între cele două companii, care are în total cinci etape, inclusiv transfer de software-uri.

”Nu beneficiem de transfer de tehnologie, folosim tehnologia Transcarpat, pentru că noi cunoaştem armele atât de bine încât am folosit propria tehnologie pentru a le asambla”, a explicat Solojan.

Întrebat cât de repede ar putea fi realizat acest transfer de tehnologie, Dinu Solojan, directorul general al Transcarpat, a răspuns că orizontul de timp depinde și de comenzi.  ”Spre exemplu, cel mai rapid proces de transfer de tehnologie a fost în Coreea de Sud, de doi ani şi jumătate. În Ungaria a durat cinci ani”.

Vorbind despre cele mai recente contracte cu Ministerul Apărării Naţionale, Solojan a menţionat recenta livrare a Colt M5, în cea mai modernă versiune a armei fabricate în Statele Unite ale Americii.

Cel mai vândut pistol din România

Cel mai vândut pistol din România este CZ P10, peste 12.000 de exemplare, în diferite configurații și în calibru 9×19 NATO. Arma se vinde în două versiuni: una compactă și una full size.

Potrivit lui Solojan, acestea sunt singurele pistoale din lume care sunt certificate pentru întreaga durată de viață cu muniția NATO care dezvoltă o presiune mai mare decât muniția 9×19 civilă.

Referitor la o posibilă producție a acestor arme în România, Solojan spune că momentan este imposibil deoarece ”producția necesită multe lucruri care lipsesc acum în România”.

Compania cehă a livrat aproximativ 20.000 de arme către România în ultimii ani, inclusiv către Ministerul Apărării Naționale din România, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Poliția Națională Română, și alte servicii românești.

În 2021, Ceská Zbrojovka Group a achiziţionat 100% din acţiunile companiei americane Colt’s Manufacturing Company şi ale companiei canadiene Colt Holding, pentru 220 milioane de dolari şi prin cedarea a 1,1 milioane de acţiuni ale CZG. Astfel, compania s-a rebranduit în Colt CZ Group.

Colt CZ Group are sediul în Cehia și peste 3.600 de angajați în facilitățile sale de producție din Cehia, SUA, Canada, Suedia, Elveția și Ungaria. Colt CZ este listat pe Bursa de Valori din Praga din 2020, iar acționarul majoritar este holdingul Česká zbrojovka Partners SE.

Transcarpat Sportours International este o companie românească, cu capital integral privat, fiind și cel mai activ furnizor de armament și muniție de infanterie din România. De asemenea, Transcarpat este furnizorul vehiculelor de luptă URO VAMTAC, în toate versiunile necesare pentru misiunile de apărare a României. Din anul 2019, Transcarpat deține autorizările speciale pentru toate activitățile de realizare de produse militare, cu privire specială asupra armamentului și muniției de infanterie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...