Producătorul de articole de lux Hermes va majora preţurile după explozia vânzărilor

Grupul francez Hermes, producătorul genţilor Birkin, care se comercializează la un preţ de peste 10.000 de dolari bucata, a anunţat vineri că va majora preţurile în acest an, după ce în ultimul trimestru din 2023 vânzările sale au crescut cu 17,5%, ceea ce demonstrează rezistenţa cumpărătorilor de produse de lux la condiţiile economice dificile, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 09 feb. 2024, 10:12
Producătorul de articole de lux Hermes va majora preţurile după explozia vânzărilor

În ultimul trimestru al anului trecut, vânzările Hermes s-au ridicat la 3,36 miliarde de euro, în creştere cu 17,5% la un curs de schimb constant, peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 14%.

Compania intenţionează să majoreze preţurile în acest an cu 8% până la 9% la nivel global, a anunţat vineri preşedintele Axel Dumas.

Una din cele mai performante companii din industria produselor de lux, Hermes este renumit pentru că îşi devansează rivalii atunci când condiţiile economice se deteriorează, graţie designului său clasic şi managementului atent al producţiei şi stocurilor, care ajută la menţinerea imaginii exclusiviste a mărcii.

Genţile produse de Hermes, precum celebrele Birkin, sunt accesibile numai celor mai bogaţi cumpărători, care în mod normal sunt mai imuni la condiţiile economice dificile.

Compania a precizat că va plăti un bonus de 4.000 de euro pentru fiecare din cei 22.000 de angajaţi ai săi la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă întâlnire azi între Nicușor Dan și reprezentanții partidelor politice
Nouă întâlnire azi între Nicușor Dan și reprezentanții partidelor politice
Președintele Nicușor Dan se va întâlni astăzi, de la ora 14.00, cu Sorin Grideanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian, au declarat surse pentru Hotnews....
Ion Iliescu are cancer la plămâni
Ion Iliescu are cancer la plămâni
„Afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a anunțat Spitalul Clinic de Urgență ...
Două noi contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, semnate azi: 85 MW în fotovoltaic și 25 MWh stocare
Două noi contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, semnate azi: 85 MW în fotovoltaic și 25 MWh stocare
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat azi semnarea a două noi contracte de finanțare prin Fondul pentru Modernizare.
Românii pare că și-au pus bani deoparte pentru vacanțe și vor pleca 24% în Grecia, 18% în Bulgaria și 15% în Turcia
Românii pare că și-au pus bani deoparte pentru vacanțe și vor pleca 24% în Grecia, 18% în Bulgaria și 15% în Turcia
La începutul verii, cei mai mulți români și-au făcut deja planurile de vacanță. Potrivit celui mai recent studiu transmis ...