Producătorul de cabluri de fibră optică Prysmian mărește capacitatea cu 10% la fabrica din Slatina. ”Numai în acest an investiția este de 10 milioane de euro” – INTERVIU

Grupulu italian Prysmian vrea să majoreze cu cel puțin 10% capacitatea de producție de cabluri de fibră optică a fabricii pe care o deține la Slatina, numai în acest an investiția fiind de 10 milioane de euro, a declarat într-un interviu pentru ECONOMICA.NET, Cristian Gheorghe, Sales Director Telecom, Prysmian, Danubian Region.
Lidia Neagu - Dum, 21 aug. 2022, 22:26
Producătorul de cabluri de fibră optică Prysmian mărește capacitatea cu 10% la fabrica din Slatina.  ”Numai în acest an investiția este de 10 milioane de euro” - INTERVIU

Grupul Prysmian este lider mondial în industria sistemelor de cabluri în domeniul energiei și telecomunicațiilor, iar la Slatina are două fabrici, una de telecom și una de energie, cu un total de peste 1.200 de angajați. Fabrica de cabluri cu fibră optică din Slatina este acum cea mai mare unitate de producţie din Europa, dar și cea mai mare fabrică a întregului grup.

Aproape fiecare reţea de comunicaţii instalată în România este realizată cu fibră produsă la Slatina, potrivit ultimelor date. Cei mai mari clienţi din industria telecom sunt Telekom, Vodafone şi Digi. Piaţa internă reprezintă aproximativ 10% din producţia fabricii Prysmian de la Slatina.

”În ultimile luni am observat o creștere accelerată a cifrei de afaceri pe toate segmentele de afaceri, inclusiv pe segmentul Telecom, unde digitalizarea implică fibră optică și gama noastră de produse s-a dovedit foarte competitivă. Fabrica de cabluri cu fibră optică din Slatina, cea mai mare din Europa de acest fel, își va mări încă odată capacitatea de producție cu cel putin 10%, numai în acest an investiția ajungând la 10 milioane de euro. Vom continua investițiiile în digitalizarea procesului de fabricație de la materiile prime și până la produsul final”, a spus Cristian Gheorghe.

Un efect al pandemiei a fost accelerarea transformării digitale a economiei, de aici și nevoia de a acoperi traficul crescut cu rețele dense de fibră optică, iar acest lucru s-a simțit și în vânzările pentru Prysmian România.

”Aceasta pandemie a accelerat transformarea digitală a economiei, iar legăturile la internet sigure și fără întârzieri în transmiterea semnalului au fost posibile numai acolo unde au fost investiții în rețele de fibră optică de calitate. Un studiu la nivel mondial arata că, conectarea la internet pentru telemunca, învățare sau socializare a crescut cu 70%, jocurile video cu 20%, dar pe de altă parte sporturile în aer liber au scăzut cu 40% în perioada pandemiei cu Covid-19”, continuă reprezentantul companiei.

El a mai spus că pentru Prysmian România, creșterea cererii de cabluri cu fibră optică a fost o provocare, pentru că a trebuit să asigure în mod responsabil un climat de muncă în fabrică sigur, să alinieze politicile interne la legislația anti-Covid și în acelasi timp să asigure un flux de lucru neîntrerupt pentru a acoperi comenzile de producție. Au fost luate măsuri interne de protecție stricte, peste cele impuse de lege, limitând astfel numărul de îmbolnăviri și evitand focare de raspândire a bolii.

”Prin urmare, nu am avut întreruperi în fluxul de fabricație, iar termenele de livrare către clienții noștri din România sau externi au fost respectate. Pe termen scurt – mediu, a trebuit să ne adaptăm strategia pentru a face față cerererii crescute de cabluri cu fibră optică și de soluții pentru conexiuni de ultimă milă (last mile), soluții cu cabluri preconectorizate, pachete logistice noi care să asigure reducerea timpului de livrare de la poarta fabricii la instalare”, a declarat Cristian Gheorghe.

Transformarea digitală a economiei nu poate avea loc fără cablurile de fibră optică, fiind singura soluție pentru a transporta datele către antenele 5G sau Centrele de Date. Potrivit reprezentantului Prysmian, tehnologiile de tip FTTH (FiberToTheHome) și 5G vor continuă să fie adoptate la nivel global și de aceea nevoia de conectare cu fibra optică va crește. ”De exemplu, fiecare celulă de 5G va trebui conectată cu fibra optică. Pentru a rezolva nevoia spațiului în conducte și a reduce costul lucrărilor de instalații cablurile vor trebui să fie mai ușoare și compacte”, explică acesta.

De asemenea, tehnologia 5G este vitală și pentru transformarea orașelor în orașe smart. Cerințele reduse de latență și putere, împreună cu densitatea mai mare a conectivității, fac din 5G o soluție ideală de conectivitate wireless IoT. ”Împreună, 5G și WiFi 6 vor îmbunătăți enorm conectivitatea la domiciliu și la birou. Combinația dintre 5G, WiFi6 și AI conversațională este de așteptat să ducă la îmbunătățiri vaste în domeniile Everything as a service (XaaS) și mai multă experiență a utilizatorului și a clienților (UX/CX)”, este de părere Cristian Gheorghe.

În viziunea Prysmian, orașele inteligente sunt orașe care introduc din ce în ce mai mult aplicații care îmbunătățesc viața cetățenilor, reduc costurile, sporesc eficiența serviciilor și aduc noi surse de venit. Acest lucru necesită o planificare pe termen lung, abordări creative de finanțare și fibră optică la nivel de oraș care sprijină rețelele convergente și volumele mari de date. 

”Pentru a profita de avantajele unei abordări Smart City, infrastructura trebuie să sprijine mai multe aplicații în domenii precum iluminatul, traficul și supravegherea. Fostele sisteme silozate fuzionează pe o singură platformă. Pe măsură ce infrastructura wireless devine din ce în ce mai centralizată este logic să conveargă traficul de backhaul wireless pe fibră optică. Cu toate acestea, acest lucru necesită o planificare atentă, pentru a evita săparea străzilor în mod repetat”, spune directorul de vânzări, care crede că pentru a stimula inițiativele costisitoare smart city sunt necesare noi modele de afaceri, cum ar fi parteneriatele public-private.

Accelerarea tehnologiei 5G va permite ca in cativa ani peste o treime din populatia globului sa aiba access la o retea 5G aproape fara intarzieri de semnal. Însă, sunt o mulțime de localități, inclusiv în România, unde fibra optică încă nu a ajuns. Potrivit INS, din totalul gospodăriilor din țara noastră, 78,2% aveau acces în 2020 la reţeaua de internet de acasă, ceea ce înseamnă o creștere de 2,5% față de anul anterior.

În acest context, Prysmian a derulat un proiect pilot în două localități care nu sunt conectate la internet și aparțin de zona metropolitană Cluj. Aici se instalează o rețea de fibră optică multi-operator care va conecta satele Plaiuri și Livada la serviciile de internet furnizate de operatorii de telecomunicații prezenți în zonă. Beneficiari ai acestui prim proiect vor fi aproximativ 400 de gospodării.

”Ceea ce pentru mulți pare a fi un lucru normal, pentru locuitorii din mediul rural serviciile digitale sunt mai dificil de accesat. Tehnologia și accesul la internetul rapid pot aduce soluții viabile pentru agricultură, dar și pentru turismul la nivel local. Nu sunt de neglijat nici serviciile e-health (consultații medicale și supraveghere, oferite online), în sprijinul oamenilor în vârstă din sate, dar nici soluțiile e-learning, care vor oferi elevilor din mediul rural aceleași oportunități ca și celor din mediul urban”, a declarat Cristian Gheorghe.

De asemenea, în acest an compania a crescut investițiile în talentele locale, iar un proiect este dedicat deschiderii unui Centru de Excelență la Slatina, unde noii angajați vor fi pregătiți să lucreze în domenii ca programatori SAP/IT, electricieni, ingineri, specialiști IT și inspectori de calitate. Totodată, a extins parteneriatele cu Politehnica București, Universitatea Craiova, Universitatea Babeș- Bolyai Cluj-Napoca și Universitatea din Chișinău.

Prysmian Cabluri și Sisteme a obținut anul trecut o cifră de afaceri de 1,35 miliarde de lei, în creștere cu 26% față de anul precedent, potrivit informațiilor disponibile la Ministerul de Finanțe. Totodată, compania a operat în luna mai o majorare a capitalului social cu 20,2 milioane de euro.

La nivel de grup, Prysmian a înregistrat anul trecut vânzări totale de 12,736 miliarde euro și un profit net de 308 milioane euro, în creștere cu 11%, respectiv cu 73% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru primele 6 luni ale 2022, conform raportărilor oficiale, Prysmian Group a înregistrat vânzări de 7,949 miliarde euro și un profit net de 259 milioane euro. Față de aceeași periodă a anului trecut, rezultatele sunt în creștere cu 13,5%, respectiv cu 59,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...