Producătorul de materiale de construcţii Xella România a lansat platforma digitală Planeta Ytong

Economica.net
13 05. 2020
planeta_ytong_22526700

 „Soluțiile constructive Xella combinate cu serviciile noastre digitale oferă posibilitatea ca proiectele de construcție să fie implementate mai eficient și cu o performanță clar îmbunătățită, iar drumul de la proiectare la construcție să fie scurtat considerabil. Am accelerat procesul de transformare și digitalizare și investim în continuare în siguranță, în calitatea produselor noastre și în dezvoltarea ecosistemului digital Xella, pentru a deservi nevoile clienților noștri aflate și ele într-un proces de schimbare”, a declarat Marius Dragne, CEO Xella România. „Planeta YTONG este spațiul virtual care completează ecosistemul digital al Xella, oferă valoare adăugată clienților și partenerilor noștri și ne permite să rămânem conectați și să răspundem simplu și în timp real nevoilor specifice ale proiectelor în care suntem implicați”, a mai adăugat acesta.

Includerea YTONG și Multipor în sistemul de proiectare BIM a fost primul pas care a confirmat deschiderea Xella către tehnologiile de ultimă oră, menite să îmbunătățească piața construcțiilor. BIM este astăzi principalul instrument utilizat de companii care au cerințe ridicate în ceea ce privește proiectarea clădirilor la un nou nivel tehnologic.

Planeta YTONG  este un pas important pe care Xella îl face în interacțiunea dintre producătorii de materiale de construcții, profesioniștii în construcții (arhitecți, proiectanți, constructori) și clienți, într-o lume în care proiectele devin din ce în ce mai complexe. Planeta YTONG va include, în faza a doua, webinarii și sesiuni live de întrebări și răspunsuri cu specialiști din construcții.

“Xella pune la dispozitia comunităților din care facem parte toată expertiza noastră. Partenerii noștri pot utiliza gratuit platforma pentru întâlnirile online cu clienții lor, iar echipa Xella va continua să ofere consultanță specializată – aceasta este ceea ce noi numim eficiență digitală.”, a mai adăugat Marius Dragne. “Industria materialelor de construcții va continua să se schimbe în următorii ani, iar fenomenul de digitalizare va influența activitatea tuturor jucătorilor din această industrie.”, a mai spus acesta.

Xella este unul dintre liderii pieței de pe piața materialelor de construcție din România și principalul producător de BCA din România. Xella a inaugurat în anul 2010, la Ploiești, cea mai modernă unitate de producție de blocuri de zidărie tip BCA din Europa de Est, iar în 2018 Xella a achiziționat Macon Group, cel mai mare producător de BCA din România și unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcție de pe piața românească.