Producătorul de vinuri Vincon Vrancea estimează o scădere cu 5-7% a vânzărilor în acest an
„Scăderea cifrei de afaceri este în jur de 5-7%, din cauza creşterii preţului pentru materia primă, precum şi din cauza scăderii puterii de cumpărare”, a spus Dănescu.
Scăderea este mult inferioară celei estimate pentru întreaga piaţă de profil, estimată la 18%, potrivit reprezentantului Vincon.
În acest an comerţul tradiţional a contribuit cu aproximativ 64% la realizarea cifrei de afaceri a companiei.
În ceea ce priveşte exporturile, Dănescu a arătat că acestea nu au reprezentat o prioritate în acest an.
„Exporturile nu reprezintă o prioritate pentru companie în acest an, şi astfel nu au o contribuţie semnificativă la cifra de afaceri”, a spus Dănescu.
Pentru anul viitor, Vincon va continua procesul de rearanjare şi dezvoltare a portofoliului, dar şi completarea unor segmente neacoperite, focusul companiei fiind segmentele mainsteam, premium şi super premium.
Recent, compania a lansat o nouă gamă de vinuri super premium pe segmentul retail, pentru care aşteaptă vânzări de 200.000 euro în primul an.
Compania deține 1.500 de hectare de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 ferme viticole, 10 crame, 3 platforme industriale pentru condiționarea şi îmbutelierea vinului, a băuturilor spirtoase şi a oţetului, dar şi trei depozite. În prezent, portofoliul Vincon Vrancea cuprinde peste 120 de produse.
Principalii concurenţi ai Vincon pe piaţa vinului sunt Murfatlar, Cotnari şi Jidvei.