Producătorul vaccinului rusesc Sputnik V susţine că pandemia se va încheia doar prin obligativitatea vaccinării

Aleksandr Ghinzburg, directorul centrului Gamaleia, care a creat vaccinul Sputnik V, susţine că pandemia de coronavirus va lua sfârşit doar dacă vaccinarea va fi obligatorie, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 10 nov. 2021, 12:53
Producătorul vaccinului rusesc Sputnik V susţine că pandemia se va încheia doar prin obligativitatea vaccinării

Într-un interviu acordat ziarului Rosiiskaia Gazeta, reprezentantul centrului de cercetare apreciază că va fi nevoie de vaccinarea a circa 70-75% din populaţie, atât în Rusia – unde este răspândită reticenţa faţă de vaccin -, cât şi în întreaga lume.

De la începutul toamnei, în Rusia se înregistrează recorduri de contaminare şi de decese legate de COVID-19, în contextul unei rate reduse de vaccinare şi al sfidării autorităţilor, arată AFP.

Ruşii dispun de mai multe vaccinuri de producţie proprie, dar conform datelor oficiale numai 39% din populaţia de 144 de milioane este vaccinată cu o schemă completă. Site-ul de internet Gogov, specializat în astfel de informaţii, estimează că de fapt este vorba de numai 34%.

Preşedintele Vladimir Putin se declară împotriva vaccinării obligatorii, dar a susţinut măsuri de acest gen în anumite regiuni şi pentru anumite categorii de cetăţeni. În iunie, municipalitatea din Moscova a decretat obligativitatea vaccinării în sectorul serviciilor. Lunea trecută, autorităţile sanitare din Sankt Petersburg au extins lista persoanelor obligate să se vaccineze, incluzându-i pe cei în vârstă de peste 60 de ani, pe bolnavii cronici şi pe angajaţii din transporturi.

Vaccinarea obligatorie nu este o încălcare a Constituţiei, a declarat miercuri Andrei Klişas, preşedintele comisiei constituţionale a Consiliului Federaţiei Ruse, camera superioară a Parlamentului. AFP apreciază că se deschide astfel calea către impunerea măsurii respective.

Agenţia de statistică Rosstat a anunţat că la sfârşitul lui septembrie epidemia de coronavirus provocase în Rusia 450.000 de decese, conform unei definiţii mai largi a cauzelor morţilor. Oficial, bilanţul este până acum de 248.004 morţi, dintr-un număr de 8.834.495 de cazuri.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan a anunţat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluţie
Ilie Bolojan a anunţat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluţie
Premierul Ilie Bolojan a anunţat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Guvernului, că în perioada următoare vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformarea......
Cod galben de caniculă duminică în Capitală și județe din sudul țării
Cod galben de caniculă duminică în Capitală și județe din sudul țării
Judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti se vor afla duminică sub Cod galben de caniculă ...
Cod portocaliu de averse, grindină şi vânt puternic în zone din şapte judeţe, duminică
Cod portocaliu de averse, grindină şi vânt puternic în zone din şapte judeţe, duminică
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de averse, grindină şi vânt puternic ...
Serbia: Ciocniri între manifestanţi anticorupţie şi poliţie sâmbătă, pentru a cincea zi consecutiv
Serbia: Ciocniri între manifestanţi anticorupţie şi poliţie sâmbătă, pentru a cincea zi consecutiv
Ciocniri între manifestanţi anticorupţie şi poliţie au avut loc din nou sâmbătă seara în Serbia, pentru a cincea ...