Producătorul vasluian de mezeluri, pate şi mâncare la conservă Vascar va putea exporta în SUA

30 05. 2023
Moldova in bucate_pate de porc

Vascar, un business de 108,9 milioane de lei în 2022, va exporta pateuri și conserve din carne de porc Moldova în Bucate și Vascar în SUA, după ce a primit acreditarea Food Safety and Inspection Service (FSIS) care a efectuat un audit începând cu 2021, potrivit unui comunicat al companiei.

„Ne bucurăm că după un efort susținut al autorităților și producătorilor locali, redeschiderea pieței Statelor Unite ale Americii a fost posibilă pentru produsele din carne din țara noastră. De altfel, produsele Vascar au fost prezente pe cele mai exigente piețe ale lumii (SUA, URSS, Germania și Franța) încă dinainte de 1989, când fabrica purta denumirea de Industria Cărnii Vaslui”, spune Vlad Ciuburciu, Director General Vascar.

Vascar este a doua companie din industria are a anunțat că a obținut acreditarea pentru a putea exporta în SUA, după anunțul ANSVSA potrivit căruia România este eligibilă să exporte salamurile crud – uscate şi conservele de carne de porc în Statele Unite ale Americii.

Și grupul Cris-Tim din România a fost acreditat pentru exportul salamului de Sibiu IGP.

Misiunea de audit a Food Safety and Inspection Service (FSIS) a concluzionat că sistemul românesc de inspecţie a cărnii şi produselor din carne este organizat astfel încât să ofere controlul final, supravegherea şi aplicarea legislaţiei.

În prezent, Vascar exportă produse marcă proprie în țări precum: Anglia, Italia, Spania, Germania, Franța dar și în alte țări din Europa și Africa. Exportul reprezintă un segment important pentru companie și managementul își propune să crească ponderea acestuia în cifra de afaceri.

Înființată în 1984 la Vaslui, Vascar este o companie cu capital 100% românesc cu peste 400 de angajati. Compania deține o fabrică de procesare la Vaslui și 21 magazine proprii în regiunea Moldova, fiind unul dintre principalii angajatori din regiune. Produsele Vascar și Moldova în Bucate sunt distribuite la nivel național, în hypermarket-uri, magazine tradiționale partenere și online, pe www.freshful.ro și www.sezamo.ro. De asemenea, Vascar este o companie care produce produse “marcă proprie” pentru Carrefour, Mega Image, Penny Market și Lidl.