Producătoul auto chinez Nio va lansa în Europa un model electric la mai puțin de 30.000 de euro

Producătorul chinez de automobile electrice Nio vrea să cucerească o parte din cota de piaţă a grupului german Volkswagen prin lansarea pe piaţa europeană a unui model care să coste mai puţin de 30.000 de euro, a declarat preşedintele companiei chineze pentru revista Der Spiegel, transmite Reuters.
AGERPRES - D, 30 apr. 2023, 13:56
Producătoul auto chinez Nio va lansa în Europa un model electric la mai puțin de 30.000 de euro

„Da, în termeni de preţ, asta înseamnă şi că vom ataca Volkswagen mai puternic ca până acum”, a spus William Li, care este şi fondatorul Nio, fără a oferi alte detalii.

În luna februarie, mai multe surse au declarat pentru Reuters că Nio intenţionează să construiască o uzină care să producă automobile electrice cu preţuri mici sub o nouă marcă, destinate a fi exporte spre Europa, începând chiar de anul viitor.

La salonul auto de la Shanghai, care a avut loc la începutul acestei luni, William Li a spus că producătorii chinezi de automobile electrice ar trebui să se pregătească pentru posibile măsuri protecţioniste din partea guvernelor străine, în contextul în care producătorii chinezi profită de costurile lor reduse pentru a-şi majora exporturile. William Li a estimat atunci că Nio şi ceilalţi constructori chinezi de automobile electrice au un avanataj de până la 20% pe partea de costuri în raport cu rivalii precum Tesla, graţie controlului exercitat de China asupra lanţului de aprovizionare cu materii prime necesare pentru vehiculele electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Leroy Merlin a anunțat data când va deschide noul magazin în locul Cora Pantelimon din București
Leroy Merlin a anunțat data când va deschide noul magazin în locul Cora Pantelimon din București
Retailerul DIY Leroy Merlin, al doilea jucător pe piața românească de profil, va inaugura pe 16 iulie un nou magazin în București, în galeria din Pantelimon a dezvoltatorului Supernova,......
Anunţul FMI despre dobânzile din Europa. Ce a comunicat Fondul către BCE
Anunţul FMI despre dobânzile din Europa. Ce a comunicat Fondul către BCE
Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să menţină rata dobânzii la facilitatea de depozit la 2%, dacă nu se materializează ...
Avertismentul NAI Romania: Creșterea TVA va duce la recesiune economică
Avertismentul NAI Romania: Creșterea TVA va duce la recesiune economică
Experiența nefericită a creșterii TVA în 2010, de la 19 la 24%, arată că România a înregistrat o scădere a PIB-ului ...
Încă o fabrică de maşini chinezeşti în Europa. Gigantul Changan caută cel mai bun loc pentru o uzină
Încă o fabrică de maşini chinezeşti în Europa. Gigantul Changan caută cel mai bun loc pentru o uzină
Producătorul auto chinez Changan plănuieşte o fabrică în Europa pentru a sprijini viitoarele sale vânzări pe continent ...