Roşu pe piaţa agricolă din România. Comisia Europeană estimează scăderi de până la 18 % la principalele culturi faţă de 2018

Raportat la anul agricol record 2018, anul acesta fermierii vor obţine cantităţi mai mici de cereale la hectar, arată ultima prognoză a Comisiei Europene. Faţă de media ultimilor cinci ani, va fi însă o uşoară creştere. Randamente sensbil mai mici vor fi la porumb şi grâu, în timp ce fermierii care au pariat pe sfeclă vor produce mai mult.
Economica.net - Dum, 26 mai 2019, 19:00
Roşu pe piaţa agricolă din România. Comisia Europeană estimează scăderi de până la 18 % la principalele culturi faţă de 2018

Economia României va primi anul acesta mai puţin din partea agriculturii faţă de anul trecut când producţiile la principalele culturi au fost record, indică ultima prognoză a Comisiei Europene. Condiţiile meteorologice nu au fost a fel de bune pentru fermieri ca anul trecut, astfel că aceştia ar putea raporta randamente mai mici la hectar la grâu, porumb, triticale, orz, ovăz şi cartof.

„Lipsa precipitaţiilor a generat un start bun al campaniei de însămânţare a culturilor de primăvară, iar ploile ce au căzut ulterior au înmuiat solul.Cu toate acestea, creşterea plantelor din culturile de vară este lentă în prima parte a lunii mai, urmare a temperaturilor scăzute. Culturile de iarnă prezintă o dezvoltare moderată”, explică specialiştii Comisiei Europene.

A doua cea mai mare scădere a producţiei de grâu din UE

Aceştia estimează că România va avea a doua cea mai mare scădere a producţiei de grâu din Europa, de până la 12% faţă de anul trecut (4,2 tone la hectar), în contextul în care fermierii europeni vor câştiga, în mede, un plus de 7,3% la hectar, până la 5,8 tone. Estonia va fi singura ţară şi mai afectată de condiţiile meteo, pentru fermierii de acolo prognozându-se un minus de 20% a producţiei la hectar.

Raportat însă la media ultimilor cinci ani, randamentul va fi ceva mai mare, de plus 1%, în condiţiile în care media UE este de plus 2%.
Producţia de grâu din 2018 a fost de 10,27 milioane tone, cu 135.000 tone mai mult ca în 2017, iar productivitatea medie a fost de 4,8 tone la ha, arată datele prezentate de ministrul Agriculturii.

Cea mai mare scădere va fi la porumb

Cei mai afectaţi vor fi însă fermierii care au pariat pe porumb anul acesta, gândindu-se la recordul de anul tercut când recolta „a sărit” de 14,5 milioane de tone, cu o medie de 7,7 tone la hectar. Conform prognozei Comisiei Europene, anul acesta, fermierii ar putea obţine doar 6,3 tone de porumb la hectar, cu 18% mai puţin decât anul trecut, dar cu 23% peste media ultimilor cinci ani. În Europa, se aşteapă producţii medii de 7,9 tone la hectar, cu 5,2% mai puţin decât în 2018, România înregistrând a doua cea mai mare scădere după Slovacia (minus 20%).

Şi la orz, România va fi printre puţinele ţări cu cantităţi mai mici în 2019 faţă de 2019. Comisia Europeană estimează pentru această cultuă o scădere de 9%, până la 4,1 tone la hectar, din cauza producţiei slabe la orzul de iarnă care a avut randamente cu 7,1% mai mici. Scăderea va fi mai mare în Estonia (minus 8%) şi Portugalia (minus 11%), în condiţiile în care, în medie, fermierii europeni vor obţine randamente de 4,9 tone la hectar, cu 7,9% mai mult decât în 2018.

Faţă de media ultimilor cinci ani, fermierii români ar putea câştiga , în medie, cu 9% mai mult orz. 

O scădere similară, de 10 procente faţă de 2018, s-ar putea înregistra şi la producţia de triticale, până la 4 tone la hectar, în timp ce la rapiţă scăderea va fi de 7% faţă de media ultimilor cinci ani şi de 2,7% raportat la 2018, până la 2,4 tone la hectar. Europenii vor produce, în medie, 3,1 tone la hectar.

Producţia de soia ar putea scădea şi ea cu 13% la fiecare hectar faţă de 2018, până la 2,3 tone la hectar, iar randamentele la cartof s-ar putea diminua cu 3,7% faţă de 2018, până la 17 tone la hectar.

Singurele culturi cu randamente mai bune- sfecla de zahăr şi floarea-soarelui

Conform prognozei citate, anul acesta va fi mai bun decât 2018 doar pentru fermierii care cultivă sfeclă de zahăr şi floarea-soarelui. Pentru producţia de sfeclă se estimeză un plus de 4,3%, până la 40 de tone la hectar. Raportat la media ultimilor cinci ani, randamentele vor fi însă în scădere cu 2,3%. În medie, fermierii europeni vo produce 76,5 tone la hectar, cu 12% peste anul anterior.

În ceea ce priveşte floarea-soarelui, randamentul mediu estimat pentru România este de 2,8 tone la hectar, cu 0,2% mai mult decât în 2018 şi cu 20% peste media ultimilor cinci ani.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...