Producţia de autoturisme a crescut cu 21%, în primele nouă luni ale anului. 30.575 de unităţi la Dacia, 21.003 la Ford – ACAROM
Potrivit sursei citate, din acest total, 230.078 de unităţi au fost marca Dacia, iar 151.893 producţie Ford, scrie Agerpres.
La nivelul lunii septembrie 2022, în România au fost produse 51.578 de autoturisme, dintre care 30.575 de unităţi la uzina Dacia de la Mioveni, iar 21.003 unităţi la uzina Ford de la Craiova.
În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme, datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de ACAROM, relevă faptul că, în intervalul ianuarie – septembrie 2022, acestea s-au majorat cu aproape 8%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021. Astfel, au fost înregistrate 95.276 de înmatriculări autoturisme noi, mai multe cu 7,94%, raportat la perioada similară a anului precedent, când au fost consemnate 88.262 de unităţi.
În clasamentul mărcilor înmatriculate, în perioada ianuarie – septembrie 2022, pe primul loc de află Dacia, cu 27.709 de unităţi, urmată de Toyota – cu 7.802 de unităţi, Hyundai (7.473), Ford (6.845), Skoda (6.405), Volkswagen (6.136), Renault (5.429), Peugeot (2.802) şi Mercedes (2.669).
La capitolul autoturisme second hand, înmatriculate pentru prima oară în România, sunt raportate 241.992 de unităţi, cu 20,69% mai puţine decât în perioada similară din anul precedent (305.140 de unităţi).