Producţia de cărbune net a scăzut cu 11,7%, în primul trimestru din 2014

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primul trimestru din 2014, 1,129 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 11,7 (149.600 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 19 mai 2014, 11:23
Producţia de cărbune net a scăzut cu 11,7%, în primul trimestru din 2014

În perioada menţionată, România a importat 96.900 tep cărbune net, cu 64.800 tep (40,01%) mai puţin comparativ cu cantitatea importată în primele trei luni din 2013.

Sectorul de cărbune va ocupa un loc important în strategia energetică a României, în condiţiile în care asigură în prezent circa 30% din producţia de energie electrică, a declarat Karoly Borbely, secretar de stat în Departamentul pentru Energie.

Sectorul de cărbune va ocupa un loc important în strategia energetică a României. Trebuie găsite soluţii ca acele companii care produc din cărbune să funcţioneze eficient. Minele care se vor închide primesc subvenţii pentru care Comisia Europeană şi-a dat acordul. Este un subiect delicat, extrem de greu, dar vom găsi soluţii’, a spus Borbely.

Potrivit acestuia, investiţiile în acest sector trebuie să continue, altfel vor exista probleme de ordin social.

‘Trebuie să avem în vedere că 30% din mixul energetic este format din cărbune. Trebuie să găsim investiţii şi pentru cei care lucrează în acest sector, altfel vor fi probleme sociale. Nu trebuie să privim strategia energetică doar din punct de vedere economic, ci şi social, în condiţiile în care Guvernul are o strategie foarte clară de păstrare a locurilor de muncă’, a completat el.

Borbely a mai spus că proiectul strategiei energetice a ţării va fi lansat în dezbatere publică până la finele lunii septembrie.

‘În ultimul timp au fost la noi foarte multe companii şi investitori care vor să participe la strategia energetică, vor să investească în acest sector. România trebuie să profite de această situaţie. Criza din Ucraina nu ne afectează negativ absolut deloc, suntem o ţară aproape în totalitate independentă energetic. La nivelul UE, România este a treia ţară independentă energetic, după Danemarca şi Estonia, ceea ce ne conferă un cadru extrem de privilegiat. Avem 20.000-21.000 de MW de capacitate instalată şi consumăm 7.000 de MW, astfel că provocarea cea mai mare este interconectarea cu ţările vecine’, a adăugat secretarul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Lazea (BNR): Investiţiile în digitalizare şi în securitate cibernetică sunt o necesitate, nu o opţiune
Lazea (BNR): Investiţiile în digitalizare şi în securitate cibernetică sunt o necesitate, nu o opţiune
Digitalizarea, combinată cu educaţia, are un rol crucial în consolidarea stabilităţii financiare şi în stimularea dezvoltării economice a României, iar investiţiile în acest proces, precum......
Primele critici la adresa lui Nicușor Dan: „Urmați același drum bătătorit de predecesorii dumneavoastră”
Primele critici la adresa lui Nicușor Dan: „Urmați același drum bătătorit de predecesorii dumneavoastră”
"Ne permitem să vă reamintim că în 2017, când Guvernul a scutit angajatorii de asumarea sarcinii finanțării sistemelor ...
Liechtenstein vrea înăsprirea controlului asupra a zeci de companii care au legături cu Rusia
Liechtenstein vrea înăsprirea controlului asupra a zeci de companii care au legături cu Rusia
La presiunile Washington-ului, Liechtenstein examinează o înăsprire a controlului asupra zecilor de companii de tip 'trust' ...
Succes al „regelui eolienelor” din România în Scandinavia: Monsson intră pe piața de stocare a energiei electrice din Suedia. Românii pun propria lor baterie, tranzacție finalizată
Succes al „regelui eolienelor” din România în Scandinavia: Monsson intră pe piața de stocare a energiei electrice ...
Grupul românesc Monsson anunță finalizarea cu succes a achiziției a 100% din acțiunile unui proiect de Sistem de Stocare ...