Producţia de energie în centrale solare fotovoltaice a crescut cu 60% în primele opt luni – date INS

Producţia de energie în centrale solare fotovoltaice a fost de 2,57 miliarde kWh, în primele opt luni ale acestui an, în creştere cu 60,5% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
AGERPRES - lun, 14 oct. 2024, 10:59
Producţia de energie în centrale solare fotovoltaice a crescut cu 60% în primele opt luni - date INS

Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 4,10 miliarde kWh, în scădere cu 16,9% (835,9 milioane kWh) faţă de perioada ianuarie – august 2023.

Producţia din hidrocentrale a fost de 10,59 miliarde kWh, în scădere cu 24,7% (3,48 miliarde kWh), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7 miliarde kWh, în scădere cu 4,2% (308,1 milioane kWh).

Producţia din termocentrale a fost de 11,37 miliarde kWh, în creştere cu 1,1% (127,8 milioane kWh).

În primele opt luni ale anului, producţia internă de energie a însumat 11,33 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 644.700 tep (-5,4%) faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut, iar importul a fost de 10,02 milioane tep, în creştere cu 85.200 tep (+0,9%).

Resursele de energie primară au scăzut cu 2,6%, la 21,35 milioane tep iar cele de energie electrică s-au redus cu 0,9%, la 43,99 miliarde kWh.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 33,56 miliarde kWh, cu 1,4% mai mare faţă de primele opt luni din 2023. Consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 1,1%, consumul populaţiei a crescut cu 2,9%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,4%.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,26 miliarde kWh, în scădere cu 134,1 milioane kWh.

Exportul de energie electrică a fost de 7,17 miliarde kWh, în scădere cu 9,2% (725,8 milioane kWh).

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...