Producţia de energie primară a crescut cu 1,8%, în 2014. Avans de 2,5% pentru resurse

Resursele de energie şi producţia de energie primară au înregistrat o uşoară creştere, de 2,5%, respectiv de 1,8%, în 2014 comparativ cu anul precedent, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 02 nov. 2015, 09:27
Producţia de energie primară a crescut cu 1,8%, în 2014. Avans de 2,5% pentru resurse

Importul de produse energetice a crescut cu 7,6% faţă de anul trecut, iar consumul final energetic a scăzut cu 0,7% raportat la 2013.

Potrivit datelor INS, resursele de energie disponibile au totalizat, anul trecut, 41,7 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1,031 milioane tep (2,5%) faţă de anul precedent, datorită creşterii producţiei de energie primară şi a importurilor de produse energetice.

Creşteri importante au înregistrat resursele de energie electrică (13,2%) şi de ţiţei (12,1%), în timp ce resursele de cărbune şi gaze naturale au scăzut, fiecare cu 5,3%.

Producţia de energie primară în anul 2014, de 26,3 milioane tep, a crescut cu 461.000 tep faţă de anul 2013 şi a continuat să-şi păstreze ponderea semnificativă în totalul resurselor de energie, reprezentând 63,1% din acestea.

S-au înregistrat creşteri de producţie la energia electrică hidro, eoliană şi fotovoltaică (33,8% faţă de anul precedent) şi cea de gaze naturale, cu 1,9%.

Conform datelor INS, importul de produse energetice a crescut, cu 7,6% faţă de anul trecut, în principal datorită creşterii semnificative a importului de ţiţei, cu 1,428 milioane tep, respectiv 27%. Se remarcă scăderea accentuată a importului de gaze naturale, cu 60,1%, faţă de anul precedent.

Consumul final energetic în anul 2014 a scăzut cu doar 149.000 tep, respectiv 0,7%, faţă de anul 2013. Consumul final din industrie (cu o pondere de 29,7% în consumul final energetic total) a crescut cu 2,4%, în special datorită majorărilor din industria construcţiilor metalice, maşinilor şi echipamentelor (cu 7,6%), metalurgie (cu 0,7%) şi industria chimică (cu 0,4%).

Sectorul terţiar, agricultura şi populaţia au înregistrat scăderi ale consumurilor faţă de anul precedent şi, având o pondere cumulată de 45,1% în consumul final energetic total, au determinat nivelul de 99,3% al consumului final energetic din anul 2014 faţă de cel din anul precedent.

Exportul de energie (inclusiv buncărajul), de 5,770 milioane tep, a crescut faţă de anul 2013 cu 1,362 milioane tep, reprezentând 30,9%.

Consumul intern brut de energie pe locuitor în anul 2014 a fost de 1.584 kilograme echivalent petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Fâșia Gaza include o garanție mai clară pentru încheierea războiului
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Fâșia Gaza include o garanție mai clară pentru încheierea războiului
Mediatorul palestiniano-american Bishara Bahbah a elaborat un amendament la planul propus de trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, în vederea unui armistiţiu în Fâşia......
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunţat luni premierul Mark Carney (foto), care ...
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Preşedintele american Donald Trump a scris luni în reţeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naţionale pentru a ...
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă ...
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislaţiei privind cetăţenia şi întărirea protecţiei locurilor de muncă ...