Producţia de gaze a Romgaz a crescut în primul semestru din 2019. Unde a mers gazul
Romgaz a produs, în primele şase luni ale anului, 2,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu 2,3% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform raportării companiei către Bursă. Producţia totală de hidrocarburi a fost cu 6,1% mai mare, până la 17,43 milioane barili echivalent petrol, inclusiv pe fondul creşterii producţiei de condensat, de la nici 3.500 de tone la peste 9.200 de tone.
În ciuda creşterii producţiei de gaze, vânzările pe piaţă au înregistrat o oarecare scădere, de 0,7%: Romgaz a vândut gaze către terţi în volum de 28 TWh în primele şase luni ale anului, iar gazele nu au mers neapărat către centrala termoelectrică de la Iernut. Producţia de energie electrică a companiei a scăzut la mai mult de jumătate (171 GWh faţă de 466 GWh în primele şase luni ale anului trecut). Iar în al doilea trimestru al anului, a fost aproape de zero.
Singura explicaţie este faptul că Romgaz a înmagazinat mai mult în depozitele subterane. În total, compania a raportat în primele şase luni o injecţie de gaze (nu doar gaze Romgaz, compania operând cele şase depozite care asigură majoritatea covârşitoare a înmagazinării pentru toate companiile care au această obligaţie) de 1,23 miliarde de metri cubi, cu 64% peste nivelul de anul precedent.
Compania, la care statul roman este actioner majoritar, şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 899 milioane de lei, în scădere cu 34% faţă de cel realizat în 2018.