Producţia de gaze, în scădere uşoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5%

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în ianuarie 2025, de 661.700 de tone, echivalent petrol, cu 300 tep sub cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - D, 16 mart. 2025, 15:41
Producţia de gaze, în scădere uşoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5%

Pe de altă parte, în prima lună a acestui an, importurile au crescut cu 46,5% (plus 50.200 tep) faţă de ianuarie 2024, la 158.100 de tone echivalent petrol.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producţie de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, se aşteaptă o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanţă cu avansul producţiei, prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estimează, pentru 2025, importuri de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile din sectorul de gaming înregistrează o creștere de patru ori mai mare decât indicele S&P 500
Acțiunile din sectorul de gaming înregistrează o creștere de patru ori mai mare decât indicele S&P 500
În timp ce jucătorii se bucură de lansarea consolei Switch de nouă generație a Nintendo, acțiunile principalelor companii globale din sectorul de gaming înregistrează creșteri semnificative,......
Ministerul Dezvoltării alocă peste 274 de milioane de lei Primăriei Municipiului Iași pentru modernizarea sistemului de termoficare
Ministerul Dezvoltării alocă peste 274 de milioane de lei Primăriei Municipiului Iași pentru modernizarea sistemului ...
Două proiecte strategice pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare din Iaşi vor beneficia de o finanţare ...
Numărul de mandate al șefilor instituțiilor de reglementare ar putea fi limitat – propunere, surse
Numărul de mandate al șefilor instituțiilor de reglementare ar putea fi limitat – propunere, surse
Numărul de mandate ale președinților diverselor autorități de reglementare ale piețelor ar urma să fie limitat la ...
Avalanşă de cereri pentru a deveni clienți Hidroelectrica. Se extinde programul de lucru
Avalanşă de cereri pentru a deveni clienți Hidroelectrica. Se extinde programul de lucru
Hidroelectrica extinde programul de lucru și capacitatea de preluare a solicitărilor venite de la persoanele fizice  în ...