Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut cu 3,3%
În intervalul octombrie – decembrie 2014, producţia de hidrocarburi a OMV Petrtom s-a situat la 182.000 barili echivalent petrol, în timp ce în trimeestrul al treilea al anului trecut cantitatea raportată a fost de 174.000 barili echivalent petrol.
Grupul austriac OMV, care controlează OMV Petrom, a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o producţie de hidrocarburi de 309.000 barili echivalent petrol pe zi, în scădere de la 318.000 în acelaşi interval al anului anterior, dar în urcare faţă de trimestrul al treilea din 2015, când producţia s-a situat la 292.000 de barili echivalent petrol pe zi, potrivit unui raport al OMV.
Creşterea de 6% faţă de trimestrul al treilea a fost determinată de contribuţia exploatărilor pe care grupul OMV le are în Marea Nordului, dar şi de operaţiunile din România, „unde volumele de gaze naturale au fost mai ridicate, după lucrările programate din trimestrul al treilea”, notează grupul austriac.
Scăderea în continuare a preţului petrolului şi volatilitatea mai puternică de pe pieţe au determinat OMV să revizuiască estimările privind cotaţiile. Astfel, grupul ia în calcul pentru anul în curs un preţ de 40 de dolari pe baril de ţiţei Brent şi de 55 de dolari pentru 2017. Preţul la gaze naturale este afectat, de asemenea, de condiţiile dificile de pe piaţa europeană, notează OMV.
Revizuirea aşteptărilor privind preţurile la petrol şi gaze au condus la recunoaşterea în trimestrul al patrulea a unor reevaluări în scădere cu aproximativ 1,5 miliarde euro a unor active ale operaţiunilor de explorare şi produţie. Din acest total, o sumă de aproximativ 400 milioane euro este atribuibilă activelor aflate în producţie ale OMV Petrom.
Grupul OMV controlează OMV Petrom, companie la care deţine o participaţie de 51%. Statul român, prin Ministerul Energiei, are o deţinere de 20,63%, iar Fondul Proprietatea (FP) controlează 18,99% din acţiuni, în timp ce restul titlurilor se află în posesia altor acţionari.