Producţia de lapte de consum a crescut cu 14,5%, în primele cinci luni din 2014

Economica.net
07 07. 2014
lapte__565643329_34936100_02372300

În perioada menţionată, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 52.688 tone (+15%), până la 403.630 tone.

Creşteri ale producţiei în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pot fi menţionate şi la brânzeturi inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (87,3% din producţia totală de brânzeturi) cu 3.701 tone (+13,3%), smântână de consum cu 2.532 tone (+11,8%), unt cu 286 tone (+7,2%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 2.261 tone (+3,2%).

Cantitatea de lapte brut importat a scăzut cu 14,4% de la 45.420 tone în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2013 la 38.898 tone în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2014.

Potrivit datelor INS, în luna mai 2014 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 16.659 tone (+19,6%).

Dintre principalele produse lactate cea mai mare creştere a producţiei în luna mai 2014 comparativ cu luna aprilie 2014 a avut loc la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 2.331 tone (+17,3%), urmat de brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (76,3% din producţia totală de brânzeturi) cu 1.059 tone (+14,6%) şi lapte de consum cu 944 tone (+4,4%).

Scăderea producţiei, în luna mai 2014 comparativ cu luna precedentă, poate fi menţionată la unt cu 103 tone (-10,2%) şi smântâna de consum cu 40 tone (-0,8%).
Cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 5.516 tone în luna aprilie 2014 la 5.087 tone în luna mai 2014 (-7,8%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna mai 2014 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 15.081 tone (+17,4%).

Producţia principalelor produse lactate a crescut în luna mai 2014 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2013 la unt cu 233 tone (+34,4%), smântâna de consum cu 875 tone (+21,5%), lapte de consum cu 2.895 tone (+15,0%), brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 913 tone (+12,3%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 1.002 tone (+6,8%).

De asemenea, cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 7.411 tone în luna mai 2013 la 5.087 tone în luna mai 2014 (-31,4%).