Producţia de opium a Afganistanului a depăşit recordul de anul trecut
Afganistanul produce 80% din opiumul mondial, ingredientul de bază din care se produce heroina.
Potrivit raportului ONU, recolta de opium a Afganistanului a crescut cu 17% comparativ cu anul trecut, până la aproximativ 6.400 de tone, în timp ce suprafeţele cultivate cu opium au crescut cu 7%, până la 224.000 de hectare, scrie Agerpres.
‘Comunitatea internaţională a eşuat în combaterea narcoticelor. Avem cea mai mare rată de dependenţă şi cel mai mare grad de cultivare. Întrebarea este cum să facem progrese?’, a declarat Jean-Luc Lemahieu, directorul departamentului de analiză al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate – (UNODC).
Comerţul cu droguri rămâne elementul cheie al economiei Afganistanului. Potrivit lui Jean-Luc Lemahieu, opiumul este responsabil pentru aproximativ 20% din Produsul Intern Brut al Afganistanului iar ‘industria’ angajează în mod indirect peste 410.000 de persoane, mai mult decât personalul forţelor armate ale Afganistanului.
Numărul provinciilor din Afganistan în care se cultivă opium a rămas acelaşi, 19 din 34, iar provincia nord-vestică Herat, la graniţa cu Iranul, a rămas lider cu 46% din producţia naţională, la fel ca şi anul trecut. În schimb, raportul ONU susţine că valoarea engros a producţiei de opium a scăzut anul acesta la 850 de milioane de dolari, cu 13% mai puţin decât cea din 2013, din cauza unei reduceri de 23% a preţului, de la 172 de dolari pe kilogram anul trecut la 133 de dolari în acest an.
După încheierea misiunii de luptă a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO, prevăzută la finalul lui decembrie, Alianţa Nord-Atlantică va fi prezentă în Afganistan în 2015 cu o nouă misiune, redusă, de asistenţă şi de formare. În 2015, 12.500 de soldaţi străini, printre care 9.800 de americani, urmează să rămână pe teren, mai puţin de 10% dintre cei 140.000 de militari desfăşuraţi în punctul forte al misiunii NATO.