Producţia de serie a viitoarelor telefoane iPhone, amânată din cauza coronavirusului

Economica.net
27 04. 2020
apple_sr_report_2019_women_assembly_iphone_03062019_31453500

Sursele susţin că Apple intenţionează să dezvăluie în acest an patru noi modele de telefoane iPhone, care vor avea diferite dimensiuni şi diferite preţuri. Unul din noile modele de iPhone ar urma să includă şi conectivitate 5G. În mod normal, Apple dezvăluie o nouă generaţie de telefoane iPhone la mijlocul lunii septembrie.

Amânarea momentului în care noile telefoane iPhone vor intra în producţia de masă a modificat şi estimările Apple privind producţia realizată în acest an. WSJ susţine că Apple şi-a revizuit cu 20% numărul de telefoane pe care intenţionează să le realizeze în a doua jumătate a acestui an.

La începutul lunii aprilie, Apple a prezentat noul telefon iPhone SE, primul său smartphone ieftin din ultimii patru ani. La un preţ de 399 de dolari, noul iPhone SE costă cu câteva sute de dolari mai puţin decât modelele iPhone 11 şi iPhone 11 Pro. Pentru a putea reduce costurile, Apple a utilizat designul modelului iPhone 8, introdus în 2017, împreună cu un sistem de camere mai puţin avansat, un dispaly mai mic de 4,7 inch şi de tip LCD, precum şi un scaner de amprentă Touch ID în locul recunoaşterii faciale 3-D.