Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 4,6% în primele două luni din 2022

25 04. 2022
petromidia_3_45220900

Importurile de ţiţei s-au ridicat, în perioada menţionată, la 1,272 milioane tep, fiind cu 3.500 tep (0,3%) mai mici faţă de cele din anul precedent, scrie Agerpres.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de ţiţei este estimată pentru 2022 la 3,17 milioane tep (minus 2,3% faţă de 2021) şi în 2023 la 3,095 milioane tep (minus 2,3%). Importurile sunt preconizate la 7,25 milioane tep în 2022 (plus 6,4%) şi la 7,83 milioane tep în 2023 (plus 6,5%).

Proiectul Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep).

Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, se menţionează în proiect.