Producția de țiței și gaze a Petrom, în scădere în al treilea trimestru față de acum un an

Producția de hidrocarburi a Petrom a scăzut și în al treilea trimestru al acestui an, potrivit datelor operaționale prezentate de companie. A crescut producția de electricitate, și lucrurile au mers cam la fel ca de obicei pe segmentele de rafinare și vânzare de carburanți.
Mihai Nicuţ - lun, 09 oct. 2023, 09:02
Producția de țiței și gaze a Petrom, în scădere în al treilea trimestru față de acum un an

Producția totală de hidrocarburi a OMV Petrom, singurul producător de țiței și gaze din România, a fost, în al treilea trimestru al anului, de 113.500 de barili ecchivalent petrol (bep) pe zi, în ușoară scădere față de trimestrul precedent (113.700 bep/zi), și semnificativ mai redusă decât producția consemnată în al treilea trimestru al anului 2022 – 117.200 bep.

La țiței ți condensat producția a fost de 54.000 bep/zi, cu 1,8% sub nivelul trimestrul precedent și cu 4 % sub nivelul consemnat în al  treilea trimestru al anului trecut.

La gaze naturale, producția a fost de 59.500 bep/zi, mai mult decât în trimestrul precedent (atunci au fost 56.700 bep/zi) dar cu circa 2,3% sub nivelul din trimestrul trei din 2022.

Lucrurile au stat mai bine pe segmentele de rafinare și marketing și pe cel de vânzare de gaze și energie. Rata de utilizare a rafinăriei de la Brazi a ajuns la 95%, după revizia prelungită din trimestrul precedent, iar marja de rafinare a crescut la 16,8 dolari pe baril, cu 50% peste nivelul din trimestrul precedent, dar ușor sub nivelul de acum un an, când era la 17,1 dolari pe baril – este adevărat că atunci cotația țițeiului era de 100 de dolari/barilul iar în T3 2023 a fost doar 87 de dolari. Vânzările totale de produse rafinate au ajuns la 1,51 milioane de tone (27% peste nivelul din trimestrul anterior) și sunt la același nivel cu cele din trimestrul trei al anului precedent.

Producția de energie elecrică a centralei de la Brazi a fost de 1,48 TWh – trimestrul precedent a fot zero, în urma unei revizii prelungite în care a fost oprită, cu 4% peste nivelul din trimestrul trei din 2022.

Vânzările de gaze către terți au fost, în al treilea trimestru din 2023, de 8,6 TWh, semnificativ sub nivelul din trimestrul precedent (9,35 TWh) , dar cu 24% peste nivelul din trimestrul trei al anului 2022.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...