Producţia de vin va depăşi 4 milioane de hectolitri în 2013, în creştere cu 20%

Economica.net
16 09. 2013
food_drinks_the_bottle_and_a_glass_of_wine_011941__45862300

„Din datele preliminare furnizate de producătorii de vin, estimăm la nivel naţional o producţie cu cel puţin 20% mai mare faţă de anul precedent, respectiv peste 4 milioane de hectolitri de vin. Spre deosebire de anii precedenţi, nu s-au înregistrat importante manifestări extreme ale vremii, iarna a fost blândă, iar perioadele prelungite de insolaţie din acest an au permis acumulările de zaharuri în struguri necesare producerii vinurilor de calitate”, a declarat directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.

Potrivit sursei citate, în 2013, România va avea record al ultimilor trei ani din punct de vedere al producţiei de struguri şi de vin.

„Două sunt principalele motive care conduc la această concluzie, respectiv intrarea pe rod a noilor suprafeţe cultivate cu viţă de vie ca urmare a investiţiilor realizate prin Sapard şi Programul Naţional Suport pentru Sectorul Vitivinicol 2008 – 2013, circa 30.000 de hectare şi precipitaţiile bogate din parcursul acestui an, cu circa 15% mai mult decât anul precedent”, a precizat Gheorghe.

Strugurii pentru vin se tranzacţionează în ţară în intervalul 0,8 – 1,2 lei/kg.

Românii consumă în prezent în jur de 22-25 de litri pe locuitor, în scădere de la 27 de litri în anii trecuţi, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de români în procent de 60%. Cu toate acestea, România rămâne în top zece consumatori mondiali de vin, din punct de vedere al consumului fiscalizat, chiar dacă a ieşit din topul primilor zece producători mondiali de vin, conform statisticilor Organizaţiei Internaţională a Viei şi Vinului (OIV).

În ceea ce priveşte comerţul cu vinuri, statisticile relevă că România importă cantităţi mult mai mari decât exportă, specialiştii din domeniu afirmând că România nu are vocaţie de exportator. Marii producători autohtoni de vin consideră că nu partenerii externi ar fi problema, ci preţurile extrem de mici obţinute pe piaţa externă pentru vinurile româneşti de calitate.

Datele Ministerului Agriculturii arată că România a importat anul trecut circa 54.529 tone de vin obţinut din struguri proaspeţi, o cantitate de aproape cinci ori mai mare decât cea exportată, care a totalizat numai 11.382 tone în 2012.

Consumul anual de vin în România reprezintă doar jumătate din consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor. De exemplu, în Franţa se consumă 58 litri/cap de locuitor, iar în Italia 53 de litri/cap de locuitor. În Statele Unite, însă, se consumă doar 13 litri/cap de locuitor.