Producţia din ramura agricolă a crescut cu 24,5%, în 2013
Potrivit sursei citate, la nivelul producţiei animale s-a înregistrat o scădere de 0,3%, în timp ce serviciile agricole au crescut cu 32,4%, în anul anterior, faţă de 2012.
Pe de altă parte, producţia vegetală s-a majorat cu 38,8%, iar per total producţia din ramura agricolă a consemnat o majorare anuală de 24,5%.
În structura producţiei s-au produs modificări în sensul creşterii ponderii producţiei vegetale (68,6%) şi scăderii ponderii producţiei animale (30,4%). Ponderea serviciilor agricole (1%) nu prezintă modificări semnificative faţă de anul precedent.
Structura valorică a producţiei vegetale, pe principalele grupe de culturi, este diferită în cei doi ani.
Astfel, în anul 2013, comparativ cu anul 2012, ponderea culturilor de cereale şi de cartofi a crescut cu 5,8 puncte procentuale, respectiv cu 3,1 puncte procentuale, în timp ce ponderea culturilor de legume şi pepeni a scăzut cu 5,7 puncte procentuale, iar cea a culturilor de plante de nutreţ cu 2,5 puncte procentuale.
La porcine, ponderea a crescut cu 1,6 puncte procentuale, iar la bovine şi la păsări ponderea a scăzut cu 3,1 puncte procentuale, respectiv cu 2,1 puncte procentuale.
Sursa datelor INS sunt Cercetările statistice anuale privind suprafaţa cultivată, suprafaţa recoltată, producţia agricolă vegetală şi animală, preţurile produselor agricole şi cercetările privind activitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridică, lucrarea ‘Balanţele principalelor produse agricole la producători’. De asemenea, ca sursă administrativă este menţionat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu informaţii privind subvenţiile pe produse agricole.
Datele definitive privind valoarea producţiei vegetale, animale şi de servicii agricole pentru anul 2013 vor fi elaborate şi difuzate în luna octombrie anul curent, a precizat INS