Producţia industrială a crescut cu 3,4% în primele 4 luni ale anului susţinută de avansul industriei prelucrătoare

Producţia industrială a crescut cu 3,4% în primele patru luni ale anului comparativ cu acelaşi interval din 2014, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, pe fondul avansului din industria prelucrătoare (plus 3,9%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Economica.net - J, 11 iun. 2015, 08:38

Conform INS, industria prelucrătoare a contribuit cel mai mult la acest salt (+3,9%), în timp ce industria extractivă a scăzut cu 4,4%, iar producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-au redus cu 0,9%, scrie Agerpres.

În funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a rămas la acelaşi nivel, în aprilie, anul curent, comparativ cu luna martie. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au crescut cu 5,6%, în timp ce industria extractivă şi industria prelucrătoare au scăzut cu 2,6%, respectiv cu 2,4%.

Faţă de luna corespunzătoare din 2014, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 4,1%, ca urmare a rezultatelor pozitive consemnate în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+8,4%) şi industria prelucrătoare (+2,5%). Industria extractivă a fost singura care a înregistrat o scădere, de 7,9%.

În intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2015, producţia industrială, ca serie brută, a fost mai mare cu 2,9%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+3,6%). La polul opus s-au situat industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu o scădere de 4,9%, respectiv de 1,3%.

Faţă de luna precedentă, producţia industrială a scăzut, ca serie brută, cu 6,5%, ca urmare a diminuării a trei sectoare industriale, respectiv industria extractivă (-11,2%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-8,4%) şi industria prelucrătoare (-6,1%).

Datele INS relevă, totodată, că, în aprilie 2015 faţă de aprilie 2014, producţia industrială, ca serie brută, a crescut cu 1,8%, fiind susţinută de creşterea producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,9%) şi industriei prelucrătoare (+1,7%). Pe de altă parte, industria extractivă a scăzut cu 8,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a devenit joi al 21-lea membru al zonei euro, în ciuda opoziţiei a jumătate din electoratul său, astfel încât au rămas doar câteva ţări din Uniunea Europeană, care are 27 de......
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră ...
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...