Producţia industrială a crescut cu 7,4%, în primele nouă luni din 2014

Producţia industrială a crescut, în primele nouă luni din 2014, comparativ cu perioada similară din 2014, ca serie brută cu 7,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,5%, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate luni.
Economica.net - lun, 10 nov. 2014, 08:31
Producţia industrială a crescut cu 7,4%, în primele nouă luni din 2014

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2013, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 7,4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+8,8%) şi industriei extractive (+0,6%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,6%, Agerpres.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital (+13,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,2%), industria bunurilor intermediare (+4,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,4%). Industria energetică a scăzut cu 1,4%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2013, a crescut cu 8,5%, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (+10,1%) şi industriei extractive (+0,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,9%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creşteri: industria bunurilor de capital (+14,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,7%), industria bunurilor intermediare (+5,9%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,5%). Industria energetică a scăzut cu 0,9%.

Conform datelor INS, în luna septembrie 2014, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 27,1%, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+31,9%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 4,5%, respectiv cu 2,3%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital (+53,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+20,7%), industria bunurilor intermediare (+16,9%) şi industria bunurilor de uz curent (+15,9%). Industria energetică a scăzut cu 1,9%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 2,4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+3,3%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 4,9%, respectiv cu 3,0%.

Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creşteri în: industria bunurilor intermediare (+2,8%), industria bunurilor de capital (+2,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,0%) şi industria bunurilor de uz curent (+1,1%).
Industria energetică a scăzut cu 3,2%.

De asemenea, în luna septembrie 2014, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 6,1%, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+7,6%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 6,7%, respectiv cu 1,5%.

Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creşteri în: industria bunurilor de capital (+13,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,6%), industria bunurilor intermediare (+3,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+0,7%). Industria energetică a scăzut cu 4,7%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 4,9%, ca urmare a creşterii a industriei prelucrătoare (+6,4%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 6,7%, iar industria extractivă cu 2,1%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creşteri: industria bunurilor de capital (+11,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,8%) şi industria bunurilor intermediare (+3,9%). Industria energetică şi industria bunurilor de uz curent au scăzut cu 5,1%, respectiv cu 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...