Producţia industrială a scăzut cu 1,3% în primele şapte luni – INS
Astfel, în perioada analizată, pe serie brută au fost consemnate scăderi ale producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,5%), industriei extractive (-4,2%) şi industriei prelucrătoare (-0,2%), scrie Agerpres.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică în primele şapte luni cu 2,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,3%), industria extractivă (-4,2%) şi industria prelucrătoare (-1,3%).
Datele INS relevă faptul că, în luna iulie 2022, producţia industrială a scăzut cu 1,9% faţă de luna iunie 2022, ca serie brută, din cauza scăderii industriei prelucrătoare (-3,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 6%, respectiv 1,9%.
Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 0,3%, creştere susţinută de industria prelucrătoare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+1,3%, fiecare). Pe de altă parte, industria extractivă a scăzut cu 0,3%.
Producţia industrială (serie brută) a consemnat în iulie 2022 o scădere cu 3,1%, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,8%), industria extractivă (-2,9%) şi industria prelucrătoare (-2,5%).
Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 0,9%, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,5%), industriei extractive (-2,6%) şi industriei prelucrătoare (-0,2%).