Producția industrială germană a scăzut în octombrie mai puțin decât se estima

Producţia industrială în Germania a scăzut mai puţin decât se estima în octombrie, în contextul declinului ramurilor industriale mari consumatoare de energie şi al perturbărilor din lanţurile de aprovizionare cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmit DPA şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 19:30
Producția industrială germană a scăzut în octombrie mai puțin decât se estima

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a înregistrat în octombrie o scădere de 0,1% faţă de luna trecută, în timp ce analiştii estimau un declin de 0,6%. În schimb, producţia în ramurile industriale mari consumatoare de energie a scăzut cu 3,6% în octombrie.

Destatis a revizuit datele pentru septembrie, indicând un avans de 1,1% al producţiei industriale, după ce anterior anunţase o creştere de 0,6%.

Comparativ cu octombrie 2021, producţia industrială a stagnat.

Ministerul Economiei a avertizat că producţia industrială a avut un start slab în trimestrul patru din 2022 iar perspectivele se menţin sumbre.

Datele privind evoluţia industriei subliniază problemele cu care se confruntă Germania, în contextul încetinirii economiei globale, al deficitului de materiale şi crizei energetice, care afectează producţia.

Creşterea costurilor cu energia afectează semnificativ industria germană, avertizează analiştii.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna aprilie cu 0,9% până la nivelul de 49,1 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 ...
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că o delegaţie ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem ...
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Piața smartphone-urilor rămâne competitivă în 2025, de la modele de top care combină tehnologie de ultimă generație, ...