Producţia industrială, în scădere în primele două luni ale anului – INS

Producţia industrială a scăzut în primele două luni ale anului cu 1,8% ca serie brută şi cu 3,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate raportat la perioada similară din 2023, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 12 apr. 2024, 11:29
Producţia industrială, în scădere în primele două luni ale anului - INS

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2023, producţia industrială serie brută a coborât din cauza scăderilor în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,0%), industria extractivă (-2,4%) şi industria prelucrătoare (-1,6%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a fost mai redusă cu 3,1%, ca efect al scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,1%), industria prelucrătoare (-3,1%) şi industria extractivă (-2,4%).

În februarie 2024, producţia industrială a fost mai mare faţă de luna precedentă, atât ca serie brută (+10,8%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (+2,7%).

Ca serie brută, producţia industrială a crescut în februarie 2024, faţă de luna precedentă, pe fondul creşterii industriei prelucrătoare (+15,0%) şi industriei extractive (+5,9%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 9,2%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a fost mai mare faţă de luna precedentă ca efect al creşterilor înregistrate în industria extractivă (+8,4%) şi industria prelucrătoare (+3,1%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,8%.

Raportat la luna februarie 2023, producţia industrială a crescut în februarie 2024 cu 0,2% ca serie brută şi a scăzut cu 2,2% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut ca urmare a majorărilor înregistrate de industria extractivă (+2,9%) şi industria prelucrătoare (+0,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,9%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică în februarie 2024 cu 2,2% pe fondul scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,7%) şi industria prelucrătoare (-2,2%). Industria extractivă a crescut cu 2,5%, spune INS.

Te-ar mai putea interesa și
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump? În mod normal ar trebui ca răspunsul să fie SUA, având în vedere că de acolo vine inițiativa, dar între timp......
Papa Leon al XIV-lea a reintrodus bonusul de conclav, anulat în 2013 de Papa Francisc
Papa Leon al XIV-lea a reintrodus bonusul de conclav, anulat în 2013 de Papa Francisc
Papa Leon al XIV-lea a reluat o mai veche tradiţie a Vaticanului asociată cu alegerea unui nou suveran pontif şi le-a ...
Trump anunță că susține fuziunea dintre Nippon Steel și U.S. Steel. Acțiunile companiei americane au crescut puternic după declarația președintelui
Trump anunță că susține fuziunea dintre Nippon Steel și U.S. Steel. Acțiunile companiei americane au crescut puternic ...
Președintele american Donald Trump și-a exprimat vineri sprijinul pentru oferta de 14,9 miliarde de dolari făcută de ...
INHGA: Cod portocaliu de viituri până duminică după-amiaza pe râurile din opt județe
INHGA: Cod portocaliu de viituri până duminică după-amiaza pe râurile din opt județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de ...